Alexandru Chipciu (30 de ani) este jucătorul despre care se vorbește foarte mult în ultimele zile, cu privire la o eventuală revenire în Liga 1. După ce Gigi Becali a afirmat că l-ar interesa un transfer al mijlocașului la FCSB, acum a venit rândul lui Dan Petrescu să declare că îi surâde ideea unei astfel de mutări.
Totuși, CFR îl poate lua doar dacă jucătorul devine liber de contract. Chipciu are un salariu foarte mare în Belgia, iar pentru a putea să-i ofere o sumă cât mai apropiată de pretențiile financiare, campioana are nevoie să îl ia gratis. „Chipciu e un jucător de valoare, de echipa națională, dar nu cred că va reveni în România. Are un salariu mult prea mare. Dacă ar fi liber m-ar interesa și pe mine„, a precizat Dan Petrescu la conferința de presă premergătoare meciului din etapa a 3-a din Liga 1, cu Dinamo.
Sezonul trecut, Anderlecht l-a împrumutat pe Chipciu în Cehia, la Sparta Praga, unde a evoluat, în majoritatea cazurilor, pe postul de fundaș dreapta. Acesta ar putea reprezenta o soluție pentru vicecampioana României, care are dificultăți majore în acea zonă a terenului. În prezent, Chipciu s-a întors în Belgia, la Anderlecht, însă nu a evoluat în nicio partidă amicală a echipei conduse de Vincent Kompany.
Gigi Becali, care a obținut 3 milioane de euro în schimbul lui Chipciu, în 2016, a recunoscut că și-l dorește pe internaționalul român și a luat deja legătura cu directorul sportiv Mihai Stoica pentru a începe tratativele cu jucătorul care mai are un an de contract cu Anderlecht: „Dacă se poate, îl luăm imediat! L-am pus pe MM Stoica să se intereseze de situația lui!„, a spus finanțatorul FCSB, pentru gsp.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER