Mirel Rădoi, selecționerul naționalei de tineret a României, a vorbit deschis despre salariul pe care îl primește de la Federația Română de Fotbal (FRF) pentru funcția pe care o deține.
În plus, antrenorul care a obținut nota maximă, 10, la examenul practic pentru licența Pro, a precizat că este el cel care a decis să nu îi fie mărită sumă de bani, pe care o câștigă, în funcție de performanțe.
„(n.red. – dacă i-a fost mărit salariul) Nu, dar nu aveam în contract așa ceva. La echipele naționale a fost această idee adusă în discuție. Și spun sincer că nu am fost de acord. La o echipă de club se poate, la o echipă națională, nu. Să zicem că acceptăm că un antrenor de la echipa națională realizează o performanță și îi mărim salariul. Peste doi ani are o nouă calificare. Dacă nu se califică, ce facem? Îi tăiem din salariu?
La echipa mare sunt lucrurile diferit. Noi, din punct de vedere financiar, la o calificare la Campionatul European, aducem 300.000 de euro. Echipa mare, la un Campionat European, aduce nouă milioane„, a spus Mirel Rădoi, la Telekom Sport, acolo unde a menționat că primește sub 5.000 de euro lunar din partea Federației Române de Fotbal.
Naționala U21 a României a ajuns până în semifinale la Campionatul European 2019, după ce a câștigat grupa C (4-1 cu Croația, 4-2 cu Anglia, 0-0 cu Franța). În penultimul act al competiției, tricolorii au fost învinși cu 2-4 de selecționata Germaniei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER