Eliberați-vă de rețineri și spuneți-vă ofurile, dragi antrenori! Urcați nivelul toleranței doar până la un prag suportabil! Acceptați intruziunea îmbogățiților la minut, cei care le știu pe toate la centimă, până la un punct! Așa s-au brodat lucrurile? Să acceptați provocarea de a lucra într-un mediu pe care-l credeați profesionist? Nu o să vă învinuiască nimeni că ați dat din cap aprobator când vi s-a propus să preluați o echipă ispititoare, cu salariu gras și perspective luminoase.
Dar luați decizia de a spune stop când simțiți că e cazul. Doar așa tot ce e rău și urât mirositor va dispărea la un moment dat.
Bogdan Andone a simțit cizma patronului pe caldarâm de când a venit la FCSB. A încasat cu demnitate miștourile ieftine și a zâmbit formal. Nu și-a tăiat singur craca de sub picioare, a încercat să urce la un alt nivel bazându-se pe echilibru. A găsit punctul de sprijin în echipă, dar disprețul omului care bagă bani și conduce vicecampioana l-a strivit. Și-a zis mai bine să-mi pară rău după ceva ce am încercat, decât după ceva ce nu am încercat.
În mandatul lui Teja, antrenorul îi transmitea lui Florentin Matei să joace o carte. Patronul? O altă carte. Băiatul devenise total bulversat. Și, probabil, schema se repetă și acum. Cu alți actori doar. Și schema se va repeta la nesfârșit.
De rușinea cu Alashkert e responsabil și antrenorul Bogdan Andone. Dar cumnatul lui Șumudică a ales să dea un exemplu. Un exemplu de curaj. Pentru toți ceilalți antrenori care n-au mai știut cum să iasă dintr-o pânză a minciunilor. Dintr-un mediu în care frica e stăpâna. Să nu superi, să slalomezi printre fel și fel de oameni. Poate și predecesorilor săi le-au stat pe vârful limbii cuvintele pe care le-a spus aseară, la Giurgiu, după 2-3 cu Alashkert, demisionarul Andone. Dar acele cuvinte lor li s-au încăpățânat să rămână doar pe vârful limbii.
„Nu vreau să fiu huiduit pentru decizii pe care nu le iau eu. Aici nu există colaborare. E echipa patronului, deciziile sunt luate doar de dânsul”, au fost declarațiile lui Andone, declarații care explică regresul continuu al unei echipe.
Dictatura e o boală fără leac. Degeneratoare, foarte gravă. Și, din păcate, e și transmisibilă. Se vede și la alți șefi de cluburi din Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER