Patricia Țig s-a calificat triumfal în semifinalele turneului din Germania, de la Karlsruhe, cu o victorie clară în fața reprezentantei Georgiei, Ekaterine Gorgodze, scor 7-5, 6-0, în 72 de minute. Accederea în careul de ași îi asigură sportivei care tocmai a împlinit 25 de ani, săptămâna trecută, urcarea în Top 200 WTA, după doar trei turnee, având în vedere faptul că, la startul întrecerii de la București, Pati nu puncta în clasamentul mondial.
Cu un salt de 34 de poziții în clasamentul WTA LIVE, Patricia Țig se poziționează acum pe un provizoriu loc 189 WTA, după finala jucată la București, sfertul de la Jurmla și, acum, semifinala de la Karlsruhe.
În partida din sferturi cu Gorgodze, eleva lui Răzvan Sabău a câștigat peste 60% dintre punctele începute atât cu primul, cât și cu al doilea serviciu, reușind la retur să își adjudece 11 din 18 puncte pe mingea a doua a adversarei sale.
UPDATE: Pentru Patricia Țig se întrevede o bună șansă de a face pasul în finală, adversara sa din semifinale fiind reprezentanta Italiei, Jasmine Paolini (Italia, 132 WTA). Paolini a făcut pasul în semifinale după ce a câștigat duelul cu Stephanie Wagner (Germania, 286 WTA, venită din calificări), scor 7-5, 6-4. Țig și Paolini, cu doi ani mai mică decât Patricia, nu s-au mai întâlnit până acum în circuit.
Ascensiunea Patriciei Țig din ultimele trei săptămâni reprezintă cea mai spectaculoasă urcare reușită de vreo sportivă tricoloră, netezindu-i acesteia calea spre turnee de rang superior. Turneul de la Karlsruhe face parte din seria suport WTA 125K, sportiva născută la Caransebeș evoluând doar pe zgură până acum, în a doua sa carieră, după ce a devenit mămică.
How do you spell excitement? World Number 4 Simona Halep to headline new Adelaide International. â¦@10NewsFirstAdlâ© pic.twitter.com/AStHus3oAM
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER