Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a susținut o conferință de presă, marți seară, înaintea duelului tur cu Celtic Glasgow, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Tehnicianul campioanei României crede că echipa sa are nevoie de un meci perfect pentru a-i învinge pe scoțieni.
Petrescu este de părere că o victore cu scorul său preferat, 1-0, ar fi ideală în vederea returului din Scoția, care se anunță a fi unul infernal pentru CFR Cluj.
„La meciurile de acasă e foarte bine să nu primești gol, dar nu știu cum să facem să nu primim. Arlauskis trebuie să prindă o zi fantastică, la fel și apărarea și norocul va conta. E clar că vrem o victorie, dar e important să nu luăm gol. Un 1-0 ar fi fantastic, dar știm ce ne așteaptă la Glasgow, o atmosferă fantastică
Nu suntem foarte norocoși că am căzut cu Celtic, mâine va fi foarte greu. Vom avea nevoie de un meci perfect, la cum joacă acum ne va fi greu să îi oprim. Totul e în favoarea lor, tradiția, bugetul, jucătorii. Noi nu putem lua decât jucători liberi, dar mâine nu va juca bugetul. Nu am mai jucat în grupe de ani buni și va fi un miracol să ajungem acolo”, a spus Dan Petrescu, înaintea partidei cu Celtic, potrivit DigiSport.
Culio, OUT 100%. Țucudean, șanse minime
Dan Petrescu a vorbit și despre problemele de lot pe care le are înaintae meciului cu Celtic. Veteranul Culio nu va juca în duelul de la Cluj din cauza unei accindentări, iar George Țucudean, golgheterul din sezonul trecut, are șanse minime de a evolua contra lui Celtic, având în vedere că nu s-a antrenat în perioada recentă.
„Culio e exclus să joace. Era cel mai în formă jucător al echipei, nu trebuie să depindem de un jucător Țucudean a jucat bine în ultimul meci, ieri nu s-a antrenat și azi sper să se antreneze. E greu să fie la nivel înalt având în vedere că nu s-a antrenat”, a mai spus Dan Petrescu.
Meciul dintre CFR Cluj și Celtic Glasgow, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, se joacă miercuri, de la ora 21:00. Partida va fi transmisă în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER