Surinamezul Nicandro Breeveld (32 de ani) a revenit în această vară în Liga 1 după o pauză de trei ani, iar evoluțiile sale în tricoul Politehnicii Iași au fost tot mai bune de la meci la meci. Mai mult decât atât, noul mijlocaș al lui Poli a reușit să și înscrie în poarta lui Dinamo, în etapa trecută, prestația sa perfectă aducându-i și un loc în echipa etapei a 5-a alcătuită de către LPF.
Din nefericire pentru el, Breeveld a suferit și o accidentare în partida cu Dinamo, o fractură la un deget de la mâna stângă. Partea bună este că fractura nu necesită operație.
„Probabil la gol m-am accidentat, nu știu exact unde. Ori mi-am agățat degetul într-un tricou, ori într-o căzătură… Pe moment nu am simțit nimic, poate din cauza adrenalinei. Dar după câteva minute au apărut dureri foarte mari. I-am spus medicului că am dureri și la pauză mi-a pus un bandaj. Este fractură, dar bine că nu necesită operație. Eu îmi doresc să joc cu FCSB. Sper să fie risc minim și să pot juca. Să vedem ce spune și medicul”, a declarat Nicandro Breeveld pentru ProSport.
Acesta spune că se simte excelent la Iași, unde a fost primit foarte bine atât de către colegi, cât și de către suporteri: „Mă simt foarte bine la Iași, colegii mei m-au primit foarte bine, staff-ul, suporterii. Eu am venit mai târziu, nu am făcut pregătirea, la început a fost mai greu, dar acum sunt ok și sper să fiu pe teren meci de meci și să-mi ajut echipa. Îmi doresc să joc în toate meciurile, nu neapărat cu FCSB. Nu vreau să ratez niciun meci”.
Mijlocașul surinamez în vârstă de 32 de ani spune că ieșenii trebuie să rămână cu picioarele pe pământ după acest start bun de campionat. „Din experiența mea, știu că un campionat este foarte lung. Ai un drum lung de parcurs. Trebuie luat fiecare meci în parte, tratat cu maximă seriozitate și important este ca la final să fim pe un loc bun. Abia au trecut 5 etape, mai sunt 21. Noi trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să fim concentrați, determinați, să avem seriozitate, determinare, dorință de victorie. Iar când jucăm acasă, suporterii să vină cât mai mulți la stadion, să fie alături de noi. Atmosfera a fost foarte frumoasă până acum și sper ca la meciurile viitoare să fie la fel, iar suporterii să fie mulțumiți de noi”.
A ajuns la Iași după o dicuție cu căpitanul Frăsinescu
Nicandro a explicat și cum a ajuns la Poli Iași, cel care l-a convins în primă fază fiind chiar căpitanul Cosmin Frăsinescu: „Eu vorbeam cu Cosmin Frăsinescu, cu care am fost coleg doi ani la Mediaș. Vorbeam ca prieten cu el, iar când a auzit că sunt liber m-a întrebat dacă nu vreau să vin la Iași. Apoi am vorbit cu conducerea și am semnat cu Poli. Au mai fost oferte și acum, și înainte din Liga I, dar este istorie, prefer să nu dau nume. Mă bucur mult că am ajuns la Poli Iași, unde mă simt foarte bine”, a mai spus Breeveld, care s-a referit și la regula Under 21 atât de hulită de către mulți oficiali din Liga 1.
Mijlocașul surinamez este de părere că o echipă trebuie să aibă doi jucători tineri foarte buni pentru a avea un nivel bun de joc: „E greu de spus dacă nivelul competiției scade cu această regulă, dar e greu să faci o echipă puternică cu doi jucători sub 21 de ani. Trebuie să ai în echipă doi jucători tineri foarte buni pentru a reuși să faci o echipă de top”.
„Respectăm FCSB, dar mergem să câștigăm”
Nicandro Breeveld este de părere că Poli Iași se poate impune pe terenul vicecampioanei FCSB, în meciul programat duminică, a Pitești, în cadrul etapei a 6-a. Mijlocașul lui Poli revine astfel pe terenul echipei cu care a câștigat trei trofee în 2016, campionatul, Cupa României și Cupa Ligii, toate cu Costel Gâlcă pe banca tehnică.
„Avem o șansă la FCSB, mergem să câștigăm. E mai ușor să joci la victorie decât la egal. Mergem să luăm cele trei puncte. Avem respect față de adversar, respectăm FCSB, este o echipă bună, dar vrem să câștigăm acest meci. Ne dorim să stăm în partea superioară a clasamentului cât mai mult timp, să adunăm multe puncte, pentru că e un drum lung până la finalul sezonului regulat. E greu de comparat acea echipă cu actuala echipă. FCSB are și acum jucători buni. Sunt mulțumit că am fost în acea perioadă acolo, am câștigat și trofee. Acum sunt la Iași și vreau să joc la un nivel înalt”, e de părere Breeveld.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER