Narcis Răducan (44 de ani) a fost numit director sportiv al FCSB, după ce Mihai Stoica a renunțat la postul său dorind să-și ia o vacanță, ca urmare tuturor lucrurilor întâmplate în ultimul timp la echipă. Fostul mijlocaș din Ghencea ar putea fi asul din mâneca lui Gigi Becali (61 de ani) în încercarea de a-l numi antrenor principal pe Edi Iordănescu (41 de ani), actualul tehnician de la Gaz Metan.
Gigi Becali îl vrea demult pe Edi Iordănescu la echipă, a și negociat cu antrenorul lui Gaz Metan, dar fără sorți de izbândă. Iordănescu junior vrea autoritate totală la echipă, ceea ce Becali nu e gata să ofere niciunui antrenor pe care-l angajează, dar Narcis Răducan poate fi asul său din mânecă. Narcis Răducan și Edi Iordănescu sunt prieteni foarte buni încă de pe vremea când au lucrat împreună la Pandurii.
Răducan a spus public că i-ar plăcea el și Iordănescu junior să facă echipă la FCSB încă dinainte să fie numit. „Eu m-aș duce la orice echipă cu Edi, dar în aceleași condiții: să am o fișă a postului bine stabilită și să nu fiu de decor. Depinde pe ce post sunt solicitat: director sportiv, director tehnic. Dar nu sunt în această schemă, deocamdată. Dacă m-aș duce acolo, aș fi foarte aproape de Edi, pe parte tehnică. Acolo e o echipă foarte bine conturată și puternică: Gigi, Meme, Vali Argăseală”, spunea Narcis Răducan, la DigiSport, în mai.
În luna iunie a acestui an, Edi Iordănescu a fost la casa lui Gigi Becali din Pipera și a negociat o eventuală preluare a FCSB, dar fără succes. Tehnicianul i-a prezentat condițiile prin care devine antrenorul vicecampioanei, în Becali a refuzat.
Conform surselor ProSport, omul de afaceri era obligat să plătească despăgubiri dacă intervine asupra părții tehnice, asupra vestiarului sau asupra schimbărilor. Pe scurt, fiul fostului selecționer își dorește autonomie completă. În rest, antrenorul i-a transmis că poate declara orice dorește la TV, în obișnuitele sale intervenții.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER