Gigi Becali, finanțatorul FCSB, va da afară cinci jucători, unii dintre ei sosind recent la roș-albaștrii. Lista neagră a patronului vicecampioanei îi include, conform Digi Sport, pe: Claudiu Belu, Lukasz Gikiewicz, Diogo Salomao, Andrei Marc și Alexandru Stan.
„Am spus că vom renunța la unii jucători. Lista nu e finalizată, dar nu vă pot da nume. O să spun după dubla cu portughezii. Eu cred că 4-5 jucători vor pleca. Sunt prea mulți și nu ajută. Căutăm soluții să le fie bine și lor. Să știți că se întâmplă și la cluburi mari acest lucru, nu e o lipsă de profesionalism, ci de inspirație”, a declarat noul director sportiv al clubului, Narcis Răducan, pentru sursa citată.
Claudiu Belu – a venit gratis de la Astra, nu a avut evoluții pe placul lui Becali, și va pleca acum. Conducerea a dorit să se despartă de el chiar mai devreme, dar postul nu era acoperit, mai ales că Benzar a fost transferat în străinătate. La echipă a sosit Valentin Crețu și acesta activează în flancul drept al defensivei. „O să vorbescu cu Belu. Pleacă dacă nu o să joace ce trebuie să joace! Eu așa am convenit cu el. L-am luat pe 5 ani, am vrut să îi trec în contract că pot să renunț când vreau la el, dar mi-a zis ca nu, că îi spun când vreau să plece și el pleacă! Îmi e drag de el, dar nu am ce să fac. Nu avem timp!”, anunța Becali recent.
Alexandru Stan – au venit în apărare Soiledis și Panțîru, iar Stan va fi cedat. „Ai valoare la Steaua, rămâi, nu, pleci! Alexandru Stan ce să mai facă acum la Steaua? Au venit Panțîru, Soiledis, ce să mai facă Stan?”, declara Gigi Becali.
Salomao – a venit ca jucător liber de contract și a avut două apariții în tricoul alb-roșu. Mijlocașul are concurență acerbă, cu unii ca Dennis Man, Adi Popa, Mihai Roman sau Thierry Moutinho. „Pe Salomao nu știu când o să mai putem să-l vedem. L-am luat să-l vedem acum, cât erau ceilalți accidentați. Salomao peste un an își va termina contractul și se duce cu Dumnezeu. Ce să facem?”, spunea Becali. Lukasz Gikiewicz – polonezul e sub valoarea unora ca Hora sau Gnohere. „Nici nu știu cum îl cheamă. Mi l-a recomandat cineva și am mers pe mâna lui. Omul vrea bani doar dacă confirmă”, declara finanțatorul FCSB despre atacantul polonez.
Marc – a fost adus după plecarea lui Bălașa, a bifat două meciuri, dar a greșit în ambele. Chorbadzhiyski și Pașcanu sunt țintele pentru a acoperi zona centrală a apărării.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV | Fight Club FCSB. Pintilii, Gnohere, Adi Popa și Crețu s-au bătut sub privirile colegilor. Narcis Răducan: „Toleranță zero! De azi avem un nou regulament!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER