Astra a încheiat la egalitate, 1-1, meciul de pe teren propriu cu Viitorul, în etapa a șasea a Ligii 1. Pentru Astra a marcat Gheorghe ’39, iar trupa lui Hagi a punctat printr-un autogol al lui Tamaș (minutul 38).
Gabi Tamaș (35 de ani) a explicat, după meci: „Nu e o revenire urâtă! De ce? Pentru că am dat autogol? Se poate întâmpla oricui, dacă mă feream acolo și dădea altul gol, ce spunea lumea…per ansamblu am făcut un meci bun.
Am lipsit doi ani de zile, am jucat contra Viitorului, o echipă bună spre foarte bună, care aleargă mult. Pentru mine a fost greu, fără meci oficial de vreo 3 săptămâni. Nu au avut mai multe ocazii ca noi, mă bucur că nu am pierdut”.
Fundașul a comentat și despre revenirea lui Constantin Budescu la Astra. „Cu Budescu și Alibec vom arăta altfel. De asta am venit, să joc în playoff, vreau să fim pe locul 3, îmi plac mult jucătorii de la Astra, și tineri și cu experiență, știu fotbal. Alexa vorbește mai mult cu mine pentru că mă cunoaște mai demult, am jucat chiar împreună”, a mai spus Tamaș.
„Mi-aș dori să revin la națională, dar mă gândesc să plec, joc bine un an de zile și apoi plec. Tot în Israel, mi-a plăcut foarte mult. Nu regret nimic, și cu prostii și cu rele…Când mă uit la câte prostii am făcut îmi dau cu palma în cap, dar ce să fac, ăsta sunt eu!”, a încheiat Tamaș, care a bifat 67 de selecții la națională.
Recent, el a fost în centrul unui scandal de proporții, dar a scăpat de problemele cu legea din Israel, unde a fost prins conducând cu peste 200 de km/h sub influența băuturilor alcoolice. A fost arestat, dar și-a recăpătat libertatea, revenind în România, iar în prezent este jucătorul Astrei. Tamaș ar fi rămas dator la avocatul său, iar acesta a dezvăluit recent: „L-am salvat de la cel puțin un an de închisoare. Am apelat la Hapoel Haifa să nu-i dea dezlegarea până nu primesc banii”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER