Cornel Dinu a oferit o declarație savuroasă despre Gabi Tamaș, jucător ce a revenit în Liga 1, la Astra, și pe care Mister îl cunoaște de la 17 de ani, de pe vremea în care fundașul îmbrăca tricoul lui Dinamo.
„El este pe undeva umbra celui pe care îl știu eu de la 17 ani când l-am luat de la Brașov. A învățat mai mult decât fotbal în Anglia din păcate. Mi se pare uzat în concentrare, mental, nu neapărat fizic. El are o constituție fizică extraordinară, de-aia își permite aceste excese de viață. La început el nu era așa, nu aveai niciun fel de problemă cu el. Era ca o fată mare, dintr-o familie excepțională, dar nu știu unde a intrat diavolul în el. Probabil că în străinătate, pentru că în România nu avea astfel de probleme. Apoi după ce a venit din Franța, Anglia…A împrumutat obiceiurile englezilor de a petrece imediat după joc și a bea mai mult decât o bere. Lucrurile s-au schimbat, el nu mai este ce a fost. Nimeni nu mai poate să fie nici ce a fost cu o zi în urmă”, a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.
Cornel Dinu a vorbit și despre evoluția lui Gabi Tamaș din meciul Astra – Viitorul, 1-1, echipa lui Hagi punctând dintr-un autogol al fundașului de 35 de ani. „Văzând așa din prestația lui, mi-au rămas în minte două momente. Faza de la autogol și un fault în care el deja dădea niște semne de slăbiciune în ceea ce privește concentrarea. La FCSB făcea niște gafe în defensivă, la fel și la națională, unde era dezastru. Poziționarea și reacția sunt probleme la el”, a declarat Dinu.
CITEȘTE ȘI Gabi Tamaș, autogol la debutul în tricoul Astrei și o declarație sinceră despre escapadele sale: „Când mă uit la câte prostii am făcut îmi dau cu palma în cap”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER