EXCLUSIV | Dezvăluiri despre situația ingrată a lui Adi Rus în Ungaria: „A dat dovadă de caracter. El vrea să joace pentru România”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Apostu (37 de ani, fostul fotbalist român, în prezent impresar, a vorbit despre situația ingrată a fundașului Adrian Rus, care a fost trimis la echipa secundă a lui MOL Fehervar pentru că a refuzat naționala Ungariei pentru cea a României.

Apostu l-a cunoscut pe Rus la Olimpia Satu Mare, când cei doi au fost colegi. Actualul impresar spune că internaționalul U21 al României și-a dorit dintotdeauna să evolueze pentru tricolori.

„Regulamentele internaționale spun că dacă nu ai evoluat într-un meci oficial pentru prima reprezentativă poți alege să schimbi țara, dacă ai dublă naționalitate, ceea ce el are. Eu îl cunosc personal, a fost un copil cu care am jucat în finalul meu de carieră. L-am cunoscut la Satu Mare și era un copil muncitor. El își dorește să evolueze pentru naționala României. Pentru el era foarte simplu să spună că rămâne și joacă pentru Ungaria, pentru că și-ar fi ușurat situația de la club. Dacă e adevărat ceea ce s-a întâmplat, nu e un lucru normal. E un drept constituțional pe care nu putem să ni-l furăm. Bravo lui, dacă a făcut așa, a dat dovadă de caracter. A demonstrat că din punct de vedere mental e un jucător puternic, care poate face față la un nivel mare”, a spus Apostu, joi, la ProSport LIVE.

Totuși, Bogdan Apostu este de părere că situația delicată în care se află Rus la MOL Fehervar se va remedia, ungurii neputând să-și permită să nu se bazeze pe serviciile unui jucător pe care au plătit aproximativ 500.000 de euro.

„Nu cred că situația aceasta se va perpetua pentru că se termină și perioada de transferuri și nu cred că e nici în interesul lor să facă lucrul ăsta. Au plătit niște bani pentru el, a fost cumpărat pentru o sumă consistentă acolo. Are și un salariu foarte mare acolo, poate doar CFR sau FCSB, în România, și-ar fi permis să-i plătească salariul, și nici celor de acolo nu cred că le convine să-i plătească salariul. Sper ca această situație să se rezolve cât mai repede pentru că și naționala României are nevoie de jucători ca el”, a mai spus Apostu.

Adrian Rus, jucător cu origini maghiare, a crescut la echipa din orașul natal, Olimpia Satu Mare, iar ulterior a mers în Ungaria, unde a evoluat pentru echipe precum Fehergyarmat, Balmazujvaros, sau Academia Puskas. În 2018, Rus a fost împrumutat pentru un sezon în România, la Sepsi Sfântu Gheorghe, unde a avut prestații apreciate, care i-au adus convocarea la Campionatul European U21. Chiar înainte de turneul final, tânărul fundaș a fost cumpărat de MOL Fehervar, însă a evoluat doar într-o partidă de campionat.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×