Francezul Hervin Ongenda (24 de ani) are șanse mari să fie în lotul pentru meciul cu CFR Cluj, programat sâmbătă, de la ora 21:00, și chiar să joace din primul minut.
Antrenorul principal al FC Botoșani spune că Ongenda s-a pregătit bine și pare să fi înțeles că nu va fi lăsat să plece pe o sumă modică, așa cum vor impresarii lui.
După ce impresarii l-au anunțat că are o ofertă din Italia, Ongenda nu s-a mai pregătit foarte bine, a acuzat niște probleme medicale, iar Marius Croitoru l-a scos din lotul pentru meciul cu U Craiova (1-1). Atacantul francezul a urmărit acel meci din tribună, iar, ulterior, a început din nou să se pregătească.
„Hervin s-a pregătit toată săptămâna. Mingea este la el și el va hotărî când va face parte din lotul nostru. A venit la mine și mi-a spus că nu se poate antrena, deoarece are probleme, iar eu nu pot lua în lot jucători cu probleme. Săptămâna asta s-a antrenat foarte bine și rămâne de văzut până la ora meciului dacă va face parte din lot. Nu este vorba de supărare. Clubul l-a ajutat foarte mult pe Hervin, impresarii lui l-au sfătuit prost și ar trebui să se gândească că nu impresarii joacă, ci el. Să aleagă ce e mai bine pentru el. El a înțeles, s-a pregătit foarte bine și vom hotărî dacă va face parte din lot”, a declarat Marius Croitoru.
5 meciuri, toate ca titular, și 2 goluri sunt cifrele lui Hervin Scicchitano Ongenda în acest sezon la FC Botoșani. În campionatul trecut a evoluat în 37 de jocuri, în 24 ca titular, și a înscris 3 goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER