Plecarea lui Neymar (27 de ani) de la PSG, speculată intens de presa internațională în ultimele luni, poate fi blocată. Francezii de la Le Monde vin cu o variantă surpriză și anunță că brazilianul ar putea sfârși prin a rămâne pe Parc des Princes, după o intervenție „de sus”. Neymar vrea să părăsească formația din Paris, la care a ajuns în 2017 pentru 222 de milioane de euro.
Le Monde, preluat și de El Mundo Deportivo, scrie că emirul Qatarului, statul care controlează PSG, nu vrea să se despartă de Neymar. Tamim Ben Hamad Al Thani, ce care conduce destinele statului Qatar, nu are nici cea mai mică intenție de a-l lăsa pe Neymar să plece de la Paris, scrie presa din Franța. Emirul le-a comunicat decizia sa lui Nasser Al Khelaifi și directorului sportiv de la PSG, Leonardo.
În acest sens, francezii speculează că PSG doar se joacă atunci când ascultă ofertele venite de la Real Madrid sau Barcelona pentru Neymar. În realitate, emirul Qatarului nu dorește să se despartă de starul brazilian, în ciuda dorinței sale de a părăsi cât mai repede cu putință Parc des Princes. Potrivit sursei citate, PSG vrea să demonstreze că e un club important și că nu cedează presiunii jucătorului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER