Olympiakos, Dinamo Zagreb și Steaua Roșie Belgrad sunt primele trei echipe care au obținut, marți, calificarea în grupele Ligii Campionilor în urma play-off-ului.
După victoria categorică din Grecia, scor 4-0, Olympiakos a mers în Rusia, unde Krasnodar a început promițător partida și a deschis scorul prin Utkin, în minutul 10. Un minut mai târziu, oaspeții au egalat prin El Arabi. În cele din urmă, oaspeții au obținut victoria și în retur, 2-1, după al doilea gol reușit de El Arabi, în minutul 48. Olympiakos s-a impus cu scorul de 6-1, la general, și a revenit în grupele Ligii Campionilor, după o pauză de două sezoane.
VIDEO cu golurile din Krasnodar-Olympiakos 1-2
Un meci ceva mai dramatic a avut loc la Trondheim, unde Rosenborg spera să întoarcă rezultatul de 3-1, din tur, în favoarea lui Dinamo Zagreb. Norvegienii au deschis scorul încă din minutul 11, prin Akintola, însă nu au reușit să puncteze a doua oară pentru eventuală calificare, iar ultima reușită a partidei a fost semnat de croați, prin Gojak, în minutul 71. Scorul final a fost 1-1, iar Dinamo Zagreb s-a impus cu 3-1, la general. Ultima prezență a croaților în grupele Ligii Campionilor data din sezonul 2016/2017.
VIDEO cu golurile din Rosenborg-Dinamo Zagreb 1-1
Cea mai dramatică partidă a avut loc la Belgrad, între Steaua Roșie și Young Boys. După 2-2, în Elveția, sârbii au deschis scorul în minutul 59, prin Vukanovic. Elvețienii au egalat în minutul 82, prin autogolul lui Ben și au sperat la un gol prin care să obțină calificarea. Reușita lui Young Boys nu a venit, iar Steaua Roșie Belgrad s-a calificat după 1-1 și 3-3, la general, datorită golurilor mai multe înscrise în deplasare. Sârbii se vor afla la a doua prezență consecutivă în grupele Ligii Campionilor.
VIDEO cu golurile din Steaua Roșie-Young Boys 1-1
Ultimele trei meciuri din play-off-ul Ligii Campionilor vor avea loc miercuri, de la ora 22:00:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER