Alexander Zverev nu a confirmat nici acum așteptările, parcursul său la US Open 2019 încheindu-se, luni, în optimi. Micuțul jucător argentinian Diego Schwartzman a produs surpriza zilei, învingându-l pe favoritul șase al tabloului, scor 3-6, 6-2, 6-4, 6-3, la finele unui meci de trei ore și opt minute.
Cu trei titluri Masters 1000 în palmares, Sascha Zverev este nevoit o dată în plus să privească doar la televizor fazele finale de la Grand Slam-uri, cele mai bune două rezultate ale carierei sale rămânând cele două sferturi de finală jucate în 2018 și 2019 la Roland Garros. Germanul a consumat multă energie în tururile precedente, ajungând în optimi cu peste 10 ore de joc și 14 seturi disputate în primele trei tururi. De asemenea, jucătorul în vârstă de 22 de ani a comis din nou multe duble greșeli (17), fiind totodată dominat net în schimburile de peste patru lovituri de adversarului său, cu 28 de centimetri mai scuns (1,70 m față de 1,98 m).
„A fost o săptămână clar mai bună decât ultimele luni pentru mine. Am ce lucruri pozitive să iau de aici. Au fost condiții foarte grele, a fost prea lent terenul pentru mine. Terenul nu face mingea să sară și este lent – opusul a ceea ce îmi convine mie. Dar, tot creditul pentru el. A jucat un meci bun. Cred că a jucat foarte agresiv„, a transmis Zverev la finalul partidei.
De partea cealaltă, Diego Schwartzman a confirmat evoluția foarte bună de până acum la New York, după ce ajunsese până în optimi fără set pierdut. Argentinianul va juca pentru a doua oară un sfert de finală la US Open și al treilea sfert per total în Grand Slam-uri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER