Un star din UFC a fost implicat într-o luptă de stradă: a făcut K.O. un cetățean!

Redactor:
Radu Stroe
Un star din UFC a fost implicat într-o luptă de stradă: a făcut K.O. un cetățean!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luptătorul UFC, B.J. Penn (40 de ani) a fost implicat într-o luptă de stradă, despre care sportivul a spus că a fost legitimă apărare.

Site-ul TMZ a publicat recent mai multe videoclipuri în care luptătorul hawaiian ia parte la niște altercații fizice, însă Penn a declarat, într-un interviu acordat pentru TSN, că acele înregistrări nu redau ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, el încercând, în primă fază, să aplaneze conflictele.

Într-unul dintre videoclipuri, luptătorul este lovit și doborât la pământ, însă, în altă filmare, Penn se află peste cealaltă persoană care a luat parte la conflict, lovindu-l în mod repetat.

„Mă aflam la un concert, unde urma să mă văd cu un prieten pe care îl cunoșteam încă de când eram copii. Eram acolo și o cunoștință dintre ale mele s-a supărat pentru ceva, pentru un lucru care a fost spus sau pentru ceva ce s-a întâmplat în urmă cu mult timp. Și din cauza asta a vrut să se lupte cu mine. Am spus că nu vreau să mă lupt pentru că suntem prieteni. El a ieșit afară. M-am dus după el cu intenția de a-l liniști și de a-l aduce înăuntru ca să ne bucurăm de concert. Am ieșit afară și am vrut să îl îmbrățișez. El m-a lovit de două ori. I-am spus să se calmeze și am vrut să îl îmbrățișez din nou, după care el m-a lovit de mai multe ori. În final adrenalina și-a spus cuvântul, pentru că mă lovea atât de mult, și i-am spus să îndrăznească să mă lovească din nou. Am crezut că tipul ar fi dat înapoi, însă m-a lovit atât de tare încât am căzut la pământ. După ce m-am ridicat, a încercat să mă lovească din nou și a trebuit să mă apăr. Asta este ceea ce vedeți în cel de-al doilea videoclip”, a declarat B. J. Penn pentru TSN.

Aceasta nu este prima dată când B. J. Penn este implicat în astfel de conflicte. În luna iunie, tot TMZ a publicat un videoclip cu un incident petrecut în afara unui club de noapte, în care era implicată vedeta UFC. În interviul acordat pentru TSN, Penn a vorbit și despre acest incident: „A mai fost un videoclip publicat de TMZ, în care țineam pe cineva la pământ. Sunt în mijlocul unui proces pentru custodia copiilor mei și, din cauza acelui videoclip, am avut multe probleme. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să intru în orice fel de necaz. Să îmi văd copii depinde de asta. Este foarte ciudat cum se întâmplă lucrurile. Mă aflu în mijlocul unui proces pentru custodia copiilor și asta s-a întâmplat de două ori”.

B. J. Penn îl va înfrunta la finalul acestui an pe Nik Lentz. Deși ambele părți au fost de acord cu această luptă, încă nu a fost stabilită data evenimentului. Această luptă ar putea fi ultima din cariera de luptător a hawaiianului.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×