Diego Maradona, primit ca un zeu la noua sa echipă. VIDEO | Peste 30.000 de suporteri argentinieni au fost prezenți la primul antrenament

Diego Maradona, primit ca un zeu la noua sa echipă. VIDEO | Peste 30.000 de suporteri argentinieni au fost prezenți la primul antrenament
  • Publicat:
  • Actualizat:

Diego Maradona a fost numit în funcția de antrenor al formației Gimnasia La Plata, din prima ligă argentiniană, iar fostul mare fotbalist a fost întâmpionat, duminică, de peste 30.000 de suporteri la primul antrenament condus.

Potrivit L”Equipe, peste 30.000 de fani au fost prezenți pe stadionul echipei Gimnasia La Plata. Maradona a intrat pe teren cu ajutorul unui vehicul folosit, de obicei, de staff-ul medical, ulterior coborând și salutând publicul, care i-a scandat numele.

Maradona, campion mondial cu Argentina în 1986, a revenit în țara natală, după experiențe la echipe precum Al Wasl, Al Fujairah (Emiratele Arabe Unite) sau Dorados de Sinaloa (Mexic). Tehnicianul, care va împlini 59 de ani în luna octombrie, a pregătit naționala Argentinei în perioada 2008-2010.

La nivel de echipă de club, Maradona a mai fost antrenor la echipele argentiniene Textil Mandiyu și Racing Club.

Diego Maradona va avea parte de o misiune dificilă la noua sa echipă. După cinci runde scurse din prima ligă, Gimnasia La Plata ocupă locul 24, ultimul, cu doar un punct acumulat.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
S-au aflat finaliștii Asia Express 2025! Două echipe se luptă pentru marele premiu
S-au aflat finaliștii Asia Express 2025! Două echipe se luptă pentru marele premiu
Se schimbă data de expirare la permisul auto. Ordin UE pentru șoferii pensionari. Trebuie să reînnoiască
Se schimbă data de expirare la permisul auto. Ordin UE pentru șoferii pensionari. Trebuie să reînnoiască
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×