Start greoi în „exilul” de la Botoșani. Poli Iași a făcut un meci modest cu Hermannstadt și a ajuns la trei partide consecutive fără victorie

Start greoi în
  • Publicat:
  • Actualizat:

După un start lansat de sezon, Poli Iași a început să dea primele semne de slăbiciune. Pauza de două săptămâni prilejuită de meciurile echipei naționale nu a adus revirimentul mult așteptat după semieșecul cu Chindia și înfrângerea de la Mediaș, ambele survenite după ce echipa a avut 2-0 pe tabelă.

Surprinzător, echipa lui Mihai Teja s-a exprimat în fața lui Hermannstadt, duminică seară, la Botoșani, parcă mai slab ca niciodată, opinia multora fiind că Poli a făcut poate cel mai slab meci din acest sezon, la fel ca și la Voluntari.

Poli a avut în față un adversar care primise gol în toate meciurile de până acum și avea a treia cea mai slabă defensivă din Liga I. În plus, trupa lui Costel Enache nu obținuse niciun punct în precedentele deplasări, iar Poli, cu excepția partidei de la Voluntari, marcase în toate meciurile de până acum.

Cu toate acestea, elevii lui Mihai Teja au făcut un meci modest din punct de vedere ofensiv și nu și-au creat nicio cazie clară de gol, primul șut pe spațiul porții, și acela slab, fiind consemnat abia în minutul 68! Și a rămas singurul, până la final Poli reușind să mai expedieze doar două șuturi peste poartă, prin Loshaj și Platini.

În aceste condiții, remiza albă este pe deplin justificată, iar rezultatul i-a făcut pe oaspeți să-și frece mâinile de bucurie, la final, pentru faptul că nu au luat gol.

Poli Iași, la Botoșani cu public mai puțin de 10 la sută cât avea la Iași

Duminică, la Botoșani, tabloul nu a fost dezolant doar pe teren, ci și în tribune. La primul meci de pe teren propriu în „exil”, Poli Iași a avut parte doar de susținerea a câteva zeci de fani, spectatori fiind, în total, puțin peste 300. Și asta poate fi o explicație a evoluției mult sub așteptări, în condițiile în care la precedentele partide din Copou elevii lui Mihai Teja au avut o medie de aproape 5.000 de spectatori.

După remiza de la Botoșani, cu Hermannstadt, Poli a ajuns la al treilea meci consecutiv fără victorie și are în față o serie deloc ușoară, pe care trebuie să o gestioneze perfect pentru a rămâne în zona locurilor de play-off.

Lunea viitoare, elevii lui Mihai Teja se vor deplasa la Ovidiu, pentru confruntarea cu Viitorul lui Gică Hagi, iar după trei zile vor juca tot în deplasare, cu Rapid, în 16-imile Cupei României.

După revenirea acasă, Poli se va deplasa din nou la Botoșani, luni, 30 septembrie, pentru meciul cu campioana remizelor, Sepsi.

Partea bună pentru ieșeni este că, în ciuda rezultatelor slabe din ultimele runde, Poli continuă să se mențină în partea superioară a clasamentului. Elevii lui Mihai Teja sunt pe locul 3 înaintea disputării ultimului meci al rundei a 9-a, cu 16 puncte, având un avans de patru lungimi față de locul 7.

De asemenea, privind partea plină a paharului, ieșenii se pot felicita pentru faptul că au bifat un nou meci fără gol primit, al cincilea în nouă etape! Iar un aport important în acest sens l-au avut doi dintre veteranii echipei, Frăsinescu și Mihalache, care au făcut un meci foarte bun. De asemenea, într-o rundă dominată de remize, punctual obținut în fața sibienilor poate fi considerat și el un câștig.

Oficialii ieșeni nu sunt îngrijorați

Președintele executiv al ieșenilor, Adrian Ambrosie, nu este îngrijorat de seria de trei meciuri fără victorie și privește partea plină a paharului.

„Venim după o perioadă de întrerupere a campionatului, cu antrenamente încărcate, iar acum e o nouă etapă în care am luat-o practic de la zero. Mai este și schimbarea terenului, jucătorii nu au avut repere. Dar eu am încredere în continuare în echipă. Chiar dacă am luat un punct, e un punct care se adaugă în clasament și poate conta pe viitor. În plus, echipa se menține în partea superioară a clasamentului”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
Nu te-ai fi așteptat la așa ceva. Cât de târziu s-a apucat Selmani de fotbal și cu ce s-a ocupat înainte. ”Copii cu autism”
Nu te-ai fi așteptat la așa ceva. Cât de târziu s-a apucat Selmani de fotbal și cu ce s-a ocupat…
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
BREAKING |
BREAKING | "Bombazo". Spaniolii anunţă transferul de TOP pregătit de Barcelona: vine din Premier Leauge!
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Unica fiică a lui Ilie Dumitrescu, mai provocatoare ca niciodată: Are cineva nevoie de salvare?
Unica fiică a lui Ilie Dumitrescu, mai provocatoare ca niciodată: Are cineva nevoie de salvare?
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Teo Trandafir este în doliu, dar nu poate plânge: N-am voie, voi fi exact cum el și-a dorit
Teo Trandafir este în doliu, dar nu poate plânge: N-am voie, voi fi exact cum el și-a dorit
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers imediat la ei
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers…
×