PSG a câștigat clar în fața celor de la Real Madrid, 3-0, în prima etapă a grupei A a Ligii Campionilor, golurile fiind înscrise de Di Maria ”14, ”33 și Meunier ’90+1. Antrenorul francezilor Thomas Tuchel a comentat succesul la conferința de presă, și-a lăudat jucătorii și nu a acceptat întrebări despre puterea formației sale de a cuceri trofeul.
„Am primul răspuns fără întrebare. Dacă vreunul mă întreabă dacă vom câștiga Liga Campionilor, plec în secunda următoare”, a spus Tuchel.
„Era nevoie să jucăm la un înalt nivel, iar echipa a făcut acest lucru cu o prestație mare. Am fost compleți și sunt fericit. Asta a arătat că presiunea pe absenți nu a fost așa de mare. Asta poate să-i ajute pe jucători. Fără dubii, nu eram favoriți fără Kylian Mbappe, Edi Cavani sau Neymar. Nu putem juca fără cei trei, dacă nu dă toată lumea totul. Avem o echipă mare, cu multă personalitate. Dar avem nevoie de toți jucătorii, mi-a fost greu să găsesc 16 fotbaliști în această seară.
Concurența este necesară pentru a obține cele mai bune performanțe. Prefer să vorbim despre noi și nu despre Real Madrid. Este o chestiune de respect. Dacă voiam să câștigăm împotriva echipei Real Madrid, trebuia să fim în vârf. Trebuie să ai noroc să marchezi, să ai VAR la golul înscris de Bale. Astea sunt de asemenea necesare în stabilirea rezultatului final. Am meritat să câștigăm, am avut mai multă intensitate. Să nu uităm Stadionul Parc des Princes, cu ambianța, care ne-a ajutat și el. Nu putem fi surprinși de Angel Di Maria. Este capabil de a realiza perfromanțe ca acestea. A fost excepțional cu stângul său. Este clar. A fost mereu decisiv cu noi, dar cu Real Madrid a fost și puternic defensiv. A alergat mult, a rămas aproape de Bernat. Suntem fericiți să vedem că și-a asumat responsabilități”, a mai spus Tuchel, conform presei franceze.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER