Învinsă de PSG cu 3-0, la debutul în ediția 2019-2020 a Ligii Campionilor, Real Madrid pare din nou într-un moment de cotitură, iar ziarele din Spania scriu despre o ruptură între Florentino Perez și tehnicianul Zinedine Zidane.
O despărțire de managerul francez nu e exclusă, însă în cazul în care aceasta s-ar produce, Real Madrid ar fi obligată să plătească o sumă record în fotbalul mondial.
Revenit pe banca galacticilor în sezonul trecut, Zidane are contract cu Real Madrid până în vara lui 2022, iar o reziliere unilaterală a contractului ar presupune plata întregului salariu până la finalul înțelegerii.
Cotidianul catalan Sport a făcut calculele și a ajuns la concluzia că despărțirea de Zidane ar costa-o pe Real nu mai puțin de 75 de milioane de euro, în calcul fiind incluse și taxele.
Spaniolii notează că portughezul Jose Morinho este favorit pentru o revenire la Real, club unde a mai antrenat între 2010 și 2013.
Dincolo de scorul umilitor înregistrat pe tabelă la finalul meciului PSG – Real Madrid, trupa blanco a înregistrat și o altă statistică jenantă: nu a tras niciun șut pe poartă, lucru care nu se mai întâmplase de 578 de meciuri, indiferent de competiție.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER