Marko Momcilovic (32 de ani) va reveni, în sfârșit, pe gazon, la mai bine de un an de la ultimul meci oficial jucat în tricoul lui FCSB. În această perioadă, sârbul a trecut prin două operații complicate la spate.
Sursele ProSport spun că fundașul este la a treia zi de antrenament, în program normal, alături de toți elevii lui Bogdan Argeș Vintilă. Acesta le-a comunicat celor din staff-ul tehnic al vicecampioanei că durerile la spate au dispărut, iar dacă recuperarea își va continua cursul firesc, acesta poate fi în lotul echipei în meciul de Cupa României împotriva divizionarei secunde Metaloglobus, programat joi, 26 septembrie, la ora 21:30.
Momcilovic s-a accidentat în meciul tur cu Hajduk Split din preliminariile Europa League ale sezonului precedent (0-0), iar de acolo totul a mers din rău în mai rău. Sârbul a trecut prin două operații de hernie de disc, iar FCSB i-a pus la dispoziție un aparat special, în valoare de aproape 40.000 de euro, pentru a se recupera cât mai rapid. În sezonul trecut, fundașul lateral a prins cinci jocuri oficiale.
Valentin Crețu, Claudiu Belu, Cristian Manea, Ionuț Panțîru, Aristidis Soiledis, Alexandru Stan, Iulian Cristea, Bozhidar Chorbadzhiyski și Bogdan Planic sunt fundașii pe care îi mai are FCSB în lot.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER