Florin Prunea a fost înjurat, din nou, de fanii dinamoviști la meciul cu Astra, pierdut de „câini” cu 3-2. Războiul dintre suporteri și managerul general al clubului a început în momentul în care acesta l-a instalat pe Eugen Neagoe la „cârma” echipei.
Odată cu venirea lui Dusan Uhrin, care a adus șapte puncte în cinci meciuri pentru Dinamo, fanii s-au mai liniștit, iar Prunea face primul pas spre o împăcare: „Eu dacă am greșit cu ceva față de suporterii lui Dinamo îmi cer scuze în mod public, dar eu nu cred că am greșit, dar dacă ei s-au simțit lezați de afirmațiile mele după ce s-a întâmplat cu Eugen Neagoe, eu îmi mențin afirmațiile pentru că era vorba de viața unui om, dar n-am jignit pe nimeni.
Ceea ce am spus atunci, nu am făcut pe nimeni drogat, nu m-am referit la modul general, dar nu am ce să fac, sunt injurat, și copilul, și nevasta, și toată lumea. Nu știu ce are fiica mea de-a face cu ce se întâmplă pe un stadion, dar asta este viața”, a spus Prunea, la finalul meciului cu Astra.
Dinamo ocupă locul nouă în Liga 1, cu zece puncte, la cinci în spatele Astrei, ocupanta ultimului loc de play-off. „Câinii” pot ajunge pe locul zece în cazul în care FCSB obține un rezultat pozitiv pe teren propriu cu CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER