Rapid a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul desfăşurat la Chiajna cu Metaloglobus Bucureşti, cu toate că a evoluat în superioritate numerică încă din minutul 13, după eliminarea portarului Cristian Nedelcovici. Jucătorii lui Daniel Pancu au ratat câteva ocazii mari, însă George Gavrilaş a făcut minuni între buturi.
La finalul partidei din etapa a 9-a a Ligii 2, Daniel Pancu a spus că mai mult a încurcat eliminarea de la Metaloglobus şi că portarul nou-intrat pe teren a prins o zi foarte bună. ”Mă aşteptam la tipul ăsta de joc, pentru că am întâlnit o echipă bună, spre foarte bună a ligii secunde. Poate mai mult ne-a încurcat omul ăsta în plus aşa devreme, pentru că adversarii noştri nu au făcut să se apere supraaglomerat. Suprafaţa de joc a influenţat mult calitatea jocului nostru. Dominând aşa ne-am creat ocazii clare de a marcat, iar când ni le-am creat am dat peste un portar într-o formă foarte bună astăzi, Gavrilaş. Cam asta a fost istoria meciului.
A fost un meci intens, jucat cu intensitate, cu ritm, agresivitate şi pozitivă, chiar puţin peste limita regulamentului. Sunt lucruri care nu fac decât bine fotbalului. Jocurile desfăşurate cu stadionul plin, jucate cu intensitate din partea ambelor echipe nu poate duce decât la creşterea nivelului fotbalistic”, a spus antrenorul Rapidului, care a fost mulţumit în mare parte de evoluţia jucătorilor săi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER