A câștigat bătălia portarilor la Viitorul și explică rețeta lui Hagi: „Niciun moment de relaxare”. Cum a trăit Căbuz Europeanul de tineret și cine e modelul-surpriză dintre români

Redactor:
Nicu Bădescu
A câștigat bătălia portarilor la Viitorul și explică rețeta lui Hagi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul Constanța este o echipă construită de Gică Hagi după niște principii clare, iar unul din ele este concurența pe posturi. Poate cel mai disputat post la începutul sezonului a fost cel de portar, acolo unde „Regele” avea trei variante – patru, dacă-l punem la socoteală pe Buzbuchi, o fostă mare speranță ajunsă acum la 25 de ani – de nivel înalt: Tordai, Cojocaru și Căbuz.

Cojocaru a fost titularul incontestabil al sezonului trecut, dar și-a pierdut chiar pe finalul stagiunii locul în detrimentul lui Tordai, pe care patronul-manager al Viitorului îl voia selecționat la Europeanul de tineret din Italia. Dorința nu s-a materializat, dar Viitorul a avut acolo un reprezentant printre portari în persoana lui Cătălin Căbuz. După doua sezoane foarte bune în tricoul celor de la FC Hermmanstadt, goalkeeperul de 23 de ani a revenit pe malul mării și s-a trezit că începe sezonul rezervă. Exilul său pe banca de rezerve nu a durat mult, pentru că după coșmarul din turul cu Gent, când a primit 6 goluri, Tordai a fost trimis la „reeducare” în Liga a 2-a, la „U” Cluj.

În timpul unei vizite făcute la Ovidiu, ProSport l-a „arestat” preț de câteva minute pe Căbuz pentru a îl descoase pe portar despre experiențele recent trăite. Prin intermediul ofițerului de presă, a avut o singură doleanță: „Fără cancan-uri, vă rog”. A ieșit un dialog purtat în domolul stil ardelenesc pe care vă invităm să îl citiți în continuare.

ProSport: Salut, Cătălin! Te așteptai să revii în această vară la Viitorul?
Cătălin Căbuz: Da, știam că după Europeanul de tineret voi veni aici, așa că nu a fost nicio surpriză.

Ai început ca rezervă, dar acum pare că ai cîștigat lupta pentru titularizare. Nu te-a speriat concurența cu Tordai și Cojocaru?
Și Buzbuchi, să nu-l uităm și pe el. Ca să revin la întrebare, nu, dimpotrivă. Eu cred că orice fotbalist trebuie să accepte concurența. Așa putem ajunge mai buni, pentru că nu ne permitem niciun moment de relaxare. Dacă se întâmplă, știi că e cineva la fel de bun care îți poate lua locul oricând.

Deci nu te simți titular de drept…
Nu, pentru că deși Tordai a fost împrumutat, știu că și ceilalți colegi ai mei sunt portari foarte buni, cu foarte bune calități. Deci trebuie să muncesc foarte tare și să mă lupt să devin mai bun în fiecare zi.

Ce ți-a spus domnul Hagi când ai venit?
Mi-a spus să mă antrenez cât mai bine și să am răbdare. Că atunci când o să vină rândul meu, trebuie să fiu pregătit. Ceea ce am și făcut.

Cât te-a ajutat Europeanul de tineret la capitolul încredere?
Pentru orice jucător cred că e o onoare să simtă o așa atmosferă. Eu chiar dacă nu am jucat, m-am simțit extraordinar acolo. Este cea mai frumoasă perioadă din cariera mea de până acum și sper să mai ajung să trăiesc astfel de momente.

A fost greu să trăiești de pe bancă asemenea meciuri?
Da, clar. Când ești pe teren, te concentrezi pe ceea ce ai de făcut și lucrurile se simt altfel. Dar acolo, pe bancă, ai emoții foarte mari.

Când a fost tensiunea cea mai mare?
Cu Anglia, clar! Dădeam noi un gol, ei ne egalau, apoi iar noi gol, au dat și ei. După ce a dat Coman golul al treilea, simțeam că nu se mai termină meciul. Noroc că l-a dat și pe al patrulea și s-a terminat cu bine.

Cu Germania a fost dezamăgirea mare?
Îți dai seama că nu puteam fi fericiți, dar măcar știm că am dat tot ce am putut. Pur și simplu băieții au fost epuizați. A fost o căldură incredibilă.

Cu Mirel Rădoi cum a decurs colaborarea?
Este un antrenor foarte bun și știe cum să motiveze jucătorii. Un mare merit pentru tot ce s-a întâmplat în Italia îl are dânsul.

Pentru că ești încă tânăr, sunt curios de un lucru: ce modele ai?
Sunt fan al fotbalului italian și, chiar dacă Juventus e echipa mea favorită, ca portar cel mai mult îmi place Handanovic de la Inter.

Și dintre români?
Îmi place mult Florin Niță. Are multe calități și este foarte muncitor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să vorbească”
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×