Starea de sănătatea a lui Mario Iorgulescu (24 de ani) s-a îmbunătățit în ultimele zile, conform WOWbiz. Băiatul lui Gino Iorgulescu (63 de ani) a început să meargă prin salon, fiind ajutat de diferite rude.
Unul dintre apropiații lui Mario Iorgulescu a făcut dezvăluiri de ultimă oră cu privire la starea sa de sănătate: „El a făcut progrese considerabile. Se mișcă prin salon, ajutat de cadrele medicale, dar și de persoane din familie, care îi sunt mereu aproape. Mario a început să se și hrănească pe cale normală și se speră ca situația lui să evolueze pe zi ce trece”, conform sursei citate.
Mario Iorgulescu a fost transferat în urmă cu cinci zile la o clinică din Italia, deşi medicii de la Spitalul Elias nu şi-au dat acordul, iar procurorii de caz au aflat de mutare, după ce fiul președintelui LPF a ajuns la instituția din „Peninsulă”. Circa 10.000 de euro a costat transportul.
Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat că a cerut Spitalului Elias o informare scrisă legată de transferul lui Mario Iorgulescu, dar nu a primit încă actele. Procurorii au anunțat că urmărirea penală a lui Mario Iorgulescu – pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe – nu este împiedicată de faptul că a fost mutat la o clincă medicală din spațiul UE. Ancheta va continua!
Acum aproape trei săptămâni, Mario Iorgulescu a fost internat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Elias, ca victimă a unui grav accident rutier. Starea sa este, în continuare, gravă. Fiul președintelui LPF Gino Iorgulescu, care se deplasa cu un autoturism Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut atunci controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc. Mario avea o concentrație 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și, de asemenea, consumase cocaină.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER