Fostul căpitan al FCSB, Vlad Chiricheș, în prezent legitimat la Sassuolo, în Serie A, a spus clar și răspicat că își dorește să revină la FCSB pe finalul carierei. În prezent, fundașul central are 29 de ani și a jucat la FCSB între 2012-2013.
Dublul campion al României a fost convocat de Cosmin Contra pentru dubla pe care România o dispută cu Insulele Feroe și Norvegia în preliminariile EURO 2020, iar duminică seara a fost prezent pe Arena Națională pentru a asista la derby-ul dintre FCSB și Dinamo, scor 1-1.
La o zi distanță, Vlad Chiricheș a făcut un anunț care-i face pe fanii FCSB să viseze: ”Eu mai am de jucat afară și sper să-mi fac treaba cât mai bine, dar, spre finalul carierei, mi-ar face plăcere să mă întorc la Steaua”, a declarat Vlad Chiricheș.
Apărătorul central al lui Sassuolo e la curent cu situația din clasament a FCSB, care e doar pe locul 9 în Liga 1 la un punct de FC Botoșani, care se află pe ultimul loc de play-off: ”E destul de apăsător și pentru ei să se vadă în zona play-off. Ei trebuie să se gândească bine ce au de făcut și să revină acolo unde le este locul. Eu îi urmăresc, mă uit la Liga 1, sper ca Steaua să-și revină și să intre în play-off”, a adăugat Chiricheș.
După ce a plecat de la FCSB, Vlad Chiricheș a mai jucat la Tottenham, Napoli și Sassuolo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER