Ole Gunnar Solskjaer, antrenorul lui Manchester United, le-a prezentat scuze fanilor echipei, după ce echipa pe care o pregăteşte a pierdut meciul cu Newcastle, de duminică, scor 0-1, şi a ajuns pe locul 12 în Premier League.
Tehnicianul norvegian a părut să îşi asume responsabilitatea pentru rezultatele sub aşteptări înregistrate în acest sezon, declarând în acelaşi timp că a văzut din partea jucătorilor săi determinarea necesară.
„Suntem nemulţumiţi de aceste rezultate şi trebuie să îmi prezint scuzele fanilor pentru că nu reuşim să câştigăm meciuri. Am început o reconstrucţie aici, iar situaţia este diferită faţă de cea de după meciul cu Everton, din sezonul trecut (n.r. – 0-4, în aprilie 2019), când simţisem că jucătorii nu mai dau totul pentru acest tricou. Acum, băieţii au dat totul şi vom reveni acolo sus”, a declarat Solskjer, la finalul partidei cu Newcastle.
Manchester United a cedat, duminică, pe terenul lui Newcastle, scor 0-1, după golul lui Longstaff, din minutul 72. A fost a treia înfrângere a sezonului pentru echipa lui Solskjaer, una venită contra unei formaţii care se afla pe loc retrogradabil.
„N-am reuşit să avem îndeajuns de multe ocazii pentru a merita să câştigăm. Prima repriză a fost una dezamăgitoare, a părut că nu putem controla mingea. Cea de-a doua a fost mai bună, am dominat, dar au exisat mai multe contraatacuri ale adversarilor, chiar şi după golul primit”, a mai spus Solskjaer.
După opt runde scurse din Premier League, Manchester United ocupă locul 12, cu doar nouă puncte acumulate. În următoarea etapă, echipa norvegianul va întâlni liderul Liverpool, pe teren propriu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER