Inter Milano şi Lautaro Martinez (22 de ani) discută prelungirea contractuală. Deşi argentinianul mai are contract cu clubul din Italia până în 2023, oficialii echipei îşi doresc ca noua înţelegere să fie valabilă până în 2024.
Mai mult, cei de la Inter vor să elimine din contract clauza de reziliere de 111 milioane de euro. Agentul lui Lautaro Martinez a confirmat informaţia apărută în presa din Italia, dar se pare că jucătorul are pretenţiile lui. Vrea mărirea salariului, de la 1.5 milioane de euro, la 3 milioane de euro. Potrivit jurnaliştilor, Inter vrea să elimine clauza pentru a fi siguri că marile echipe ale Europei nu o activează şi îi iau atacantul.
Lautaro Martinez a ajuns la Inter în iulie 2018, de la Racing Club (Argentina), în schimbul sumei de 14 milioane de euro. În acest timp, jucătorul de 1.74 m a bifat 44 de meciuri, a marcat 12 goluri şi a oferit 3 pase decisive.
Site-ul de specialitate transfermarkt.com îi oferă o cotă de piaţă de 40 de milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER