Monica Niculescu a câștigat, luni, „finala românească a calificărilor” turneului din Luxemburg și a acces pe tabloul principal, acolo unde România o mai are și pe Sorana Cîrstea, cea care va deschide cu un meci împotriva franțuzoaicei Pauline Parmentier.
Locul 111 în clasamentul mondial, Niculescu s-a impus clar în fața Gabrielei Ruse (21 ani, locul 177 WTA), cu dublu 6-1. În ciuda scorului drastic, partida a fost una strânsă, multe game-uri ajungând la egalitate. Astfel, cele două românce au jucat nu mai puțin de 95 de minute, o medie de peste șase minute și jumătate pentru un game. Ruse nu a putut însă converti niciuna dintre cele șase mingi de break avute pe serviciul mai experimentatei sale adversare. În consecință, procentajul de 71% mingi de break apărate pe lansare nu a fost suficient pentru Ruse. Aceasta este a doua victorie din două meciuri directe obținută de Niculescu în fața lui Ruse.
Câștigătoare a turneului din Luxembourg în 2016, Monica Niculescu va juca ambele probe în turneul International disputat pe hard, în sală. La dublu, eleva lui Călin Ciorbagiu face pereche cu Margarita Gasparyan, cele două fiind capi de serie 3. Adversarele lor din primul tur la dublu vor fi Eleonora Molinaro (Luxemburg) şi Katarzyna Piter (Polonia).
Luxemburg 2016 reprezintă al treilea și, deocamdată, ultimul titlu WTA câștigat de Niculescu la simplu. Monica trecea atunci pe Flipkens, Schiavone, Wozniacki (prin forfait-ul danezei), Bertens și Kvitova – în finală. Acel 6-4, 6-0 în fața dublei campioane de la Wimbledon a reprezentat una dintre cele mai bune victorii ale carierei slătinencei:
Elise Mertens și Julia Goerges sunt principalele favorite ale turneului din Luxemburg. Pe tabloul principal se mai află și Cori Gauff și Jelena Ostapenko, finalistele de la Linz.
Turneul din Luxemburg este dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER