Clubul italian Lazio a fost amendat de UEFA cu 20.000 de euro şi sancţionat cu închiderea parţială a stadionului la următorul meci din Europa League, contra lui Celtic Glasgow.
Sancţiunile impuse de forul european vin după ce suporterii lui Lazio au fost acuzaţi de comportament rasist la precedenta partidă din Europa League disputată, la data de 3 octombrie, contra lui Rennes, scor 2-1.
De asemenea, Lazio riscă să joace un meci cu porţile închise în cazul în care astfel de incidente vor reapărea în următorul an.
În comunicatul emis de UEFA se menţionează că sectoarele 46, 47, 48 şi 49 ale Stadionului Olimpic din Roma, din inelul inferior şi superior, vor trebui închise, iar în zona respectivă să fie afişat un banner cu sigla UEFA şi textul „#EqualGame” (n.r. – Joc egal).
Partida dintre Lazio şi Celtic va avea loc joi, 7 noiembrie, de la ora 19:55, la Roma. Cele două fac parte din grupa E a Europa League, unde se află şi CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER