Ionuț Marta, fost director general la Minaur Baia Mare, a făcut și alte dezvăluiri în privința sportivilor aduși din Ucraina, suspendați provizoriu de Federația Română de Handbal. Printre altele a susținut că Federația Ungară s-a confruntat la rândul ei cu un astfel de caz, în urma unei sesizări a Federației din Ucraina.
„La fel, Federația de la Kiev a cerut bani Federației Ungare pentru toți copiii de la graniță care s-au dus dincolo. Și s-a dovedit că Federația din Ucraina a prezentat acte care nu au fost conforme cu realitatea, astfel că au fost cazuri câștigate. Dar Federația maghiară a ținut cu clubul de la ei, pentru că așa este normal”, a declarat Ionuț Marta.
„Guvernul maghiar, cluburile din Ungaria abia așteaptă să își mărească orizonturile. Noi suntem deficitari la numărul de legitimați, selecția se face foarte greu în România. A plecat o Dumanska. Eu garantez că dintre fetele care sunt azi pe listă, cel puțin una va mai fi subiectul echipei naționale. Garantez asta, pentru că eu le știu”, Tudor Marta
Apoi, Ionuț Marta a făcut referire la curentul „Miercurea Ciuc” de la fotbal, care s-ar putea extide și către Nordul Transilvaniei, inclusiv la handbal! „Ungaria înțelege ce înseamnă mărirea ariei de selecție și își dorește și sportivi de aici, din Transilvania de Nord. I-am comunicat și secretarului general. Noi poate că am adus o contribuție infimă dezvoltării handbalului românesc, deși de la clubul nostru au fost cei mai buni handbaliști din România în sezonul trecut, Yulia Dumanska și Alexandru Csepreghi. Poate că suntem acum arătați cu degetul, dar noi nu am făcut altceva decât să respectăm o procedură care ne-a fost indicată. Ne vom vedea nevoiți, exact ca Miercurea Ciuc, să migrăm către prietenii maghiari, care se pare că vor să aibă grupe în România, sunt dispuși să plătească antrenor, să pună la dispoziție mijloace în transport și să jucăm, bineînțeles, pe un alt club. Ei au o lege care le permite să angajeze antrenor și în România. Și la Oradea, la Satu Mare la fotbal vor să facă la fel”, a dezvăluit Ionuț Marta
„Ni se oferă mijloc de transport, echipament, chirie pentru sală din partea Ungariei, doar să mergem să jucăm la ei. Oamenii au bani de la Guvern pentru lucrul acesta. Sportivii care migrează din spațiul extracomunitar spre România nu o să-i mai ghidonăm spre handbalul românesc. Înțeleg și Federația, este neplăcut să fie parte într-un litigiu la EHF, dar lucrurile se puteau tranșa altfel, să nu se ajungă aci”, Ionuț Marta
Cel puțin 10 sportivi din cei 24 suspendați provizoriu de FR de Handbal nu mai practică handbalul, a mai spus oficialul băimărean. „Ni s-a spus că lista s-ar putea extinde la toți copiii pe care i-am legitimat și au rădăcini în Ucraina. Până la urmă, dintre cei indicați care practică handbal de înaltă performanță în România sunt doar câțiva care contează”, a susținut Ionuț Marta. Un caz destul de ambiguu este și al lui Yurii Pop, jucător legitimat la Steaua. El are însă și pașaport unguresc.
Curtea de Handbal a EHF a amendat Federația Română de Handbal cu 2.250 de euro, într-un caz în care ar fi vorba despre o infracțiune legată de transferuri între federații!
Clubul Marta Baia Mare susține însă că majoritatea sportivilor care au fost aduși de peste graniță nu au jucat handbal înainte, iar în Ucraina nu au avut legitimații.
Pe pagina oficială de Facebook, Marta Baia Mare a postat zilele trecute și bilanțul realizărilor în handbalul românesc:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER