Dumitru Dragomir e de părere că FCSB și CSA Steaua vor face pace abia atunci când clubul Armatei va ajunge în Liga a doua, deoarece din acel moment formația din Ghencea o să aibă nevoie de un om potent financiar ca Gigi Becali.
„Nu face deloc bine fotbalului românesc războiul ăsta între Gigi Becali și CSA Steaua. S-a ajuns la dușmănii mult prea mari, iar suporterii sunt prinși la mijloc. Unii țin cu o echipă, iar alții cu alta și nu este deloc bine. După părerea mea Gigi Becali a greșit că nu și l-a atras de partea lui pe Talpan încă de acum 10 ani”, și-a început discursul Dragomir.
În continaure, Dumitru Dragomir a vorbit pentru ProSport despre modul în care el crede că se va ajunge la pace între FCSB și CSA Steaua. „Gigi l-a subestimat peTalpan și uitați ce dușman și-a făcut. Talpan este unul dintre cei mai buni juriști ai României, iar cine nu recunoaște acest lucru, atunci nu are rost să mai discutăm. Dacă nu era Talpan, CSA nu câștiga atâtea procese. Acum este târziu ca Gigi și Talpan să facă pace, deoarece toți oamenii sunt cu ochii pe ei, iar suporterii celor din liga a patra așteaptă multe de la Talpan.
Însă, ce se vor face ei în liga a doua? Acolo este nevoie de banii lui Gigi deoarece CSA Steaua nu se pot duce în liga a doua fără patron. Cine este nebun să își toace atâtea milioane la fotbal? Dar, o să vedeți voi că atunci cele două tabere vor face pace”, a încheiat Dragomir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER