Pe lângă performanța sportivă, marele câștig al acestui sezon european al CFR-ului este legat de beneficiile financiare. Prin victoria de joi seară cu Rennes (scor 1-0), clujenii au pus mâna pe încă 570.000 de euro pe care UEFA îi oferă pentru fiecare succes în grupele Europa League.
Astfel, CFR a ajuns la câștiguri totale de 11.621.450 de euro din prezența în cupele europene ale acestui sezon. Cu această sumă clujenii ocupă în prezent locul 34, în topul încasărilor cluburilor prezente în Champions League și Europa League, din acest sezon.
Pe primul loc este Bayern Munchen, cu aproape 60.000.0000 de euro pe care îi va primi de la UEFA, iar dintre echipele prezente în Europa League, doar APOEL Nicosia are de primit mai mulți bani decât CFR, ciprioții având de încasat 11.677.190 de euro. S-a ajuns la această ierarhie pentru că CFR a jucat în tururile preliminare ale UCL și a avut venituri și de acolo.
În cazul unei calificări în 16-imile Europa League, CFR ar pune mâna pe și mai mulți bani. Locul 2 în grupă este recompensat cu 500.000 de euro, iar prezența în 16-imi înseamnă încă 500.000 de euro. Dacă termină pe locul 1 va încasa dublu.
Astfel, CFR ar ajunge la aproximativ 13 milioane de euro. La aceasta sumă s-ar adăuga banii veniți din market pool și dacă s-ar calcula și sumele câștigate din vânzarea de bilete, CFR poate să se apropie de 20 de milioane de euro, într-un sezon european de vis pentru clujeni.
De la Dudelange, la Rennes. 5 motive pentru care CFR Cluj a uitat de umilința cu luxemburghezii și a ajuns să facă performanță în Europa
Salt uriaș al CFR-ului! Petrescu și-a dus echipa la un singur pas de United și Arsenal! Topul coeficienților UEFA
Care e secretul lui Dan Petrescu la CFR Cluj: „Când ai ieşit de acolo îţi vine să muşti din ei, să îi mănânci pe toţi”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER