Rapid, echipa din Liga secundă, se pregăteşte de un nou duel în campionat. În etapa a 16-a, duminică, 10 noiembrie, de la ora 12:00, gruparea din Giuleşti se va întâlni cu Universitatea Cluj.
Rapid vine după trei etape în care a câştigat doar un singur punct şi ocupă locul şase în clasament cu 21 de puncte, adunate în 13 etape.
Deşi după ultima rundă, când Rapid a pierdut cu Sportul Snagov, scoe 2-3, s-a scris despre o despăriţire a antrenorului Daniel Pancu de echipa din Giuleşti, tehnicianul alb-vişiniilor a vorbit despre situaţia lui din cadrul clubului.
„Eu nu am obiectiv în contract promovarea, nu am nici 7 meciuri pierdute sau 10 câştigate la rând, nu am niciun obiectiv, am un contract pe 3 ani aici. Am avut o discuţie cu jucătorii la Cheile Grădiştei în cantonament, 3 sau 4 iulie, într-o zi de luni a fost şi eram a şaptea favorită la promovare în momentul ăla, dar când am început campionatul eram prima. Le-am spus nu am obiectiv promovarea în contractul meu, dar dacă Rapid nu promovează eu 100% voi pleca şi îmi voi ţine această promisiune. În acest moment suntem o echipă fără spirit, o echipă care nu e demnă de numele Rapid, o echipă contestată din toate poziţiile”, a precizat Daniel Pancu.
Alb-vişinii sunt la doar 3 puncte de baraj, cu patru etape înainte de sfârşitul turului. U Cluj ocupă poziţia a 12-a, la patru lungimi în spate.
„Eu dacă mă simţeam vinovat în totalitate pentru ce se întâmplă aici, pentru binele Rapidului eram primul care pleca. Dar nu plec pentru că pe lângă că sunt un luptător, sunt foarte optimist şi am mare încredere în grupul ăsta de jucători că vom rezolva singuri situaţia de rahat în care suntem”, a mai spus Pancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER