Taison Barcellos Freda (31 de ani), fotbalistul echipei Şahtior Doneţk, a fost eliminat în timpul partidei cu Dinamo Kiev, scor 1-0. Jucătorul brazilian a reacţionat nervos în urma unor presupuse atacuri rasiste ale galeriei formaţiei oaspete, iar arbitrul a decis să îi arate cartonaşul roşu.
În minutul 74, după un fault comis de Taison asupra lui Arthem Shabanov, galeria lui Dinamo Kiev a reacţionat, iar potrivit clubului Şahtior Doneţk, fotbalistul brazilian, dar şi conaţionalul Dentinho, ar fi fost ţinta unor atacuri rasiste. Nemulţumit de cele întâmplate, Taison a arătat degetul mijlociu spre fanii echipei din capitala Ucrainei, a şutat mingea spre aceştia, iar ulterior a părăsit terenul în lacrimi.
Potrivit BBC, arbitrul partidei a decis să scoată cele două formaţii de pe teren pentru cinci minute, iar ulterior i-a arătat cartonaşul roşu lui Taison.
„E groaznic când au loc astfel de evenimente în fotbal. Fotbalul are nevoie de fani adevăraţi, nu oameni care să vină la stadion şi să se comporte astfel, nerespectând sportivii. Trebuie lucrat la asta pentru că ne deranjează pe toţi. Dentinho, Taison şi ceilalţi băieţi se simt groaznic acum”, a declarat Marcos Antonio, mijlocaşul echipei Şahtior Doneţk.
Prin intermediul unui comunict, clubul Şahtior Doneţk a anunţat că „se opune categoric oricărei manifestări sau forme de rasism, discriminare rasială sau xenofobie”.
De asemenea, oaspeţii de la Dinamo Kiev au anunţat, tot într-un comunicat, că vor colabora cu adversarii la orice anchetă necesară: „Considerăm pripite acuzaţiile de vinovăţie ale fanilor noştri, în condiţiile în care ancheta în acest caz nu a început încă. Aşteptăm cu nerăbdare începerea investigaţiei şi suntem gata să colaborăm serios. Dacă se va dovedi vinovăţia, vom lua toate măsurile necesare pentru a izola astfel de indivizi nu numai de fotbal, ci şi faţă de societate. Aşteptăm să fie lansate fotografii şi videoclipuri care ar putea face lumină în acest incident”.
Şahtior Doneţk a câştigat meciul cu rivala Dinamo Kiev, scor 1-0, duminică, în runda cu numărul 14 din Ucraina. Unicul gol al partidei a fost înscris de Kryvstov, în minutul 19. În urma acestui rezultat, Şahtior se menţine pe primul loc, cu 40 de puncte, în timp ce Dinamo Kiev se află pe locul patru, cu 27 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER