Drama copilăriei lui Florin Niță! Cât de sărac a fost internaționalul român și cum a reușit să scape de neajunsuri! EXCLUSIV

Redactor:
Nicu Bădescu
Drama copilăriei lui Florin Niță! Cât de sărac a fost internaționalul român și cum a reușit să scape de neajunsuri! EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Niță este cunoscut drept unul dintre cei mai de caracter băieți care au îmbrăcat vreodată tricoul echipei naționale. În cadrul interviului pe care l-a oferit pentru ProSport de la Praga, portarul de 32 de ani a vorbit despre începuturile sale abrupte și a explicat cum l-au făcut neajunsurile să se construiască în omul de zahăr care este acum.

Povestea de viață a lui Florin Niță este destul de cunoscută și a înmuiat destule inimi la momentul când sportivul a ales să o spună. Cu tatăl decedat încă din primii ani, jucătorul Spartei Praga a rămas și fără mama sa în adolescență, asta după ce în prealabil își pierduseră casa și a fost nevoit să muncească încă de la vârste fragede. Acesta spune că tot acest traseu sinuos i-a cizelat spiritul de luptător, dar devine vizibil emoționat atunci când își amintește de acele momente.

Obstacolele pe care le-am întâlnit în viață m-au făcut să deschid ochii mult mai bine la realitatea în care trăim. Tot ce am văzut în copilăria mea m-a marcat și am știut că nu sunt bune acele lucruri, că nu sunt pentru mine, să le fac eu. Am încercat să le uit pentru că nu-mi fac bine și prefer să nu vorbesc prea multe despre acea perioadă neplăcută din viața mea pentru că mă întristez și nu-mi face bine”, a explicat pe un ton jos portarul în timpul întâlnirii cu reporterul ProSport.

Florin Niță oferă detalii șocante: «Eram cu degetele înghețate în teneși… Puneam și pungi, eram varză!»

Acesta a explicat și de unde își trage puterea pentru a lupta acum și susține că în permanență familia a fost cea care l-a ajutat să meargă mai departe în viață.

Copiii mă motivează cel mai mult, îți dai seama. Soția, de asemenea. Atunci, la vremea aceea, m-a motivat cel mai mult faptul că nu am avut de niciunele când eram mic. Și mi-am dorit să ies din zona aceea… Să nu am. Vezi? Mi-e greu să vorbesc despre chestiile astea. Am vrut să scot capul de acolo. Când eram mai mic, nu am avut aproape pe nimeni în afară de sora mea, care m-a ajutat, și pe bunica mea, care m-a îndrumat spre fotbal”, dezvăluie acum portarul Spartei Praga pentru cititorii ProSport.

Pentru că viața grea înseamnă și lipsuri financiare, Niță a fost provocat să-și aducă aminte de începuturile carierei sale de profesionist, atunci când nu avea bani să-și achiziționeze echipament corespunzător și avea de înfruntat urgiile naturii la antrenamente.

Mă motivam când îmi aduceam aminte de vorbele domnului Bumbescu. Țin minte că eram la juniori și eram vreo 30 de copii într-o cămăruță, un fel de vestiar. Îmi aduc aminte și acum vorbele alea: «Uitați-vă bine la câți sunteți aici. Dintre voi, doar unul sau doi o să ajungă fotbalist». Iar eu, în momentele alea, mă gândeam: «Doamne, ajută-mă să fiu eu unul dintre ăia doi!». Pe cuvânt! Asta mi-am spus eu dintotdeauna. Și tot timpul mă gândeam la vorbele astea.

Nu conta că ploua torențial la antrenamente! Țin minte că eram cu degetele înghețate în teniși. Toți aveau ghete cu crampoane și eu nu aveam, eram în teniși. Și puneam pungi și eram varză, dar tot stăteam acolo pe teren. Nu am avut, a trebuit să trag, să strâng din dinți ca să ies din… Să-mi îndeplinesc visul”, a conchis Niță în interviul oferit ProSport.

Nu pot să-l mânii pe Dumnezeu. Îi mulțumesc pentru tot ce mi-a dat și tot ce am acum, pentru că sunt sigur că totul i se datorează. Nu m-a lăsat în nicio clipă. Chiar și atunci când nu aveam de niciunele și simțeam că mă pierd în lumea asta, el m-a tras de păr și m-a scos din pasa asta urâtă. Cu credința în Dumnezeu orice este posibil – Florin Niță, portar Sparta Praga

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×