Jucătorii lui Dinamo își primesc salariile! La antrenamentul de miercuri, Dusan Uhrin, antrenorul „câinilor”, le-a promis fotbaliștilor că își vor primi drepturile contractuale până vineri.
Este vorba despre suma restantă pe o lună, dar reprezintă un imbold important pentru că majoritatea elevilor săi au venituri mici și trăiesc din ce câștigă la clubul din Ștefan cel Mare. Este foarte posibil ca săptămâna viitoare jucătorii lui Dinamo să primească și cel de al doilea salariu restant.
La începutul acestei săptamâni, Ionuț Negoiță, patronul celor de la Dinamo, spunea că va continua să susțină financiar atât echipa din Ștefan cel Mare, cât și proiectul „socios” al suporterilor dinamoviști.
Suma plătită de Negoiță jucătorilor de la Dinamo este de 200.000 de euro pe lună. Conform GSP, elevii lui Dusan Uhrin au fost înștiințați de tehnicianul ceh că în această săptămână vor încasa unul din cele două salarii restante.
Italianul Diego Fabbrini este jucătorul de la Dinamo care primește cel mai mare salariu, acesta primește 16.000 de euro pe lună. În acest moment, Dinamo se află pe locul 9 în Liga 1, la o distanță de 5 puncte de playoff și 10 puncte de primul loc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER