Spania – Canada, finala Cupei Davis. Duminică, Spania luptă pe teren propriu, în Caja Magica din Madrid, împotriva Canadei, învingătoarea urmând să fie prima campioană din noua eră a competiției pe națiuni din tenisul masculin.
ProSport vă prezintă zece repere ale finalei ediției 2019 a Cupei Davis.
Finala Cupei Davis începe duminică, la ora 17:00, cu un show. Prima partidă de simplu va începe la ora 17:40.
După șase zile de întreceri în două sesiuni, de dimineață și de seară, de la ora 19:00, organizatorii au ales o oră de start care să îi asigure că nu se va repeta momentul din grupe, când înfruntarea dintre Statele Unite și Italia s-a încheiat la ora locală 4:04, spulberând recordul pentru cel mai târziu finiș din istoria tenisului.
Este de notat și faptul că, în aceste condiții, echipa Spaniei revine pe teren la puțin peste 15 ore de la terminarea semifinalei cu Marea Britanie.
Denis Shapovalov și Vasek Pospisil au dus în premieră Canada în finala Cupei Davis. Cu 90 de prezențe în competiția pe națiuni a Cupei Davis, Canada nu reușise până în 2019 decât două prezențe în semifinale, la debutul din 1913 și în 2013.
Sâmbătă, în Caja Magica, Canada a trecut dramatic în semifinale de Rusia, cu 2-1 la general. Andrey Rublev a dus în avantaj echipa lui Shamil Tarpischev, cu un 6-4, 6-4 net în fața lui Vasek Pospisil (locul 150 ATP). Denis Shapovalov, locul 15 în clasamentul mondial, s-a impus în fața rachetei numărului a Rusiei în competiția de la Madrid, Karen Khachanov, scor 6-4, 4-6, 6-4, într-o oră și 50 minute. Surpriza s-a produs la dublu, acolo unde, într-un duel care i-a readus pe teren pe toți cei patru jucători care evoluaseră și la simplu, Canada a reușit să se impună, 6-3, 3-6, 7-6(5), revenind de la 0-3 în tie-break-ul setului decisiv, în ciuda faptului că jucătorul care, pe întreaga durată a meciului, a avut cele mai mari probleme pe serviciu a fost Vasek Pospisil.
Spania, locul șase în clasamentul celor mai multe Salatiere de Argint câștigate, vizează al șaselea triumf. Toate victoriile ibericilor au venit începând cu anul 2000. Spania a câștigat competiția în 2000, 2004, 2009 și 2011 – pe teren propriu și în 2008 – în deplasare.
Ar fi, totuși, primul succes obținut de Spania la Madrid, după victoriile de la Sevilla și Barcelona.
Sâmbătă, Spania a trecut de semifinala cu Marea Britanie datorită prestației excelente a liderului mondial, Rafael Nadal.
Gazdele s-au confruntat cu probleme de efectiv. Căpitanul-nejucător Sergi Bruguera nu l-a putut trimite în primul meci pe Roberto Bautista-Agut, 9 ATP, din cauza decesului tatălui acestuia. Carreno Busta, cu o evoluție ștearsă vineri, s-a ales și cu o accidentare. Astfel, misiunea primului meci de simplu i-a fost încredințată lui Feliciano Lopez, 62 ATP și, totodată directorul Masters-ului de la Madrid. Kyle Edmund, intrat în locul lui Andy Murray, a dominat însă duelul și a dus primul punct în contul Marii Britanii, 6-3, 7-6(3).
Mai departe, Rafael Nadal a luat pe cont propriu soarta calificării. După un prim set extrem de disputat, de peste 50 de minute, contra lui Dan Evans, numărul unu mondial a închis conturile prompt în manșa secundă, trecând linia de finiș 6-4, 6-0, după o oră și 25 de minute.
Având în față o pereche foarte bine sudată după un sezon complet jucat la dublu, Jamie Murray / Neal Skupski, Nadal a trebuit să compenseze și lipsa de precizie și inspirație a coechipierului său. Duelul a fost unul dintre momentele de referință ale acestei ediții de debut a Noii Cupe Davis, partida de două ore și 17 minute amintind de veritabilele confruntări titanice care au definit competiția, timp de 118 ani. Nadal a fost definiția înverșunării, accelerând infernal în tie-break-ul setului secund.
Rafa a salvat imperial minge de set a perechii britanice, reușind să inventeze un răspuns lob letal din plin fuleu, la un stop-voleu bine pus de îndemânaticul Jamie Murray. Nadal a lovit brutal, spre linii, dar și pe centrul terenului, a trimis ghiulele cu forehand-ul ce au amenințat chiar și integritatea fizică a partenerului, șuierându-i pe deasupra capului. Iar victoria a venit în cele din urmă, 7-6(3), 7-6(8), făcându-l pe Nadal să se prăbușească pe spate pe teren.
Cómo salvar un set point Firma @RafaelNadal #CopaDavisEnTST pic.twitter.com/p6I3rvEcLZ — Todo Sobre Tenis (@Tsobretenis) 23 noiembrie 2019
Cómo salvar un set point
Firma @RafaelNadal #CopaDavisEnTST pic.twitter.com/p6I3rvEcLZ
— Todo Sobre Tenis (@Tsobretenis) 23 noiembrie 2019
De altfel, de-a lungul întregii săptămâni, Nadal a fost motorul Spaniei. Ibericul a câștigat șapte partide pentru Armada în ultimele cinci zile (4 la simplu, 3 la dublu). Spania a punctat, per total, cu 9 meciuri câștigate de la startul în grupe, Nadal contribuind în 7 dintre ele.
The moment Spain won their way into their first Davis Cup final since 2012…@RafaelNadal | @feliciano_lopez #GBRESP #DavisCupMadridFinals #byRakuten pic.twitter.com/Lp4QQfHvRW — Davis Cup by Rakuten Madrid Finals (@DavisCupFinals) 24 noiembrie 2019
The moment Spain won their way into their first Davis Cup final since 2012…@RafaelNadal | @feliciano_lopez #GBRESP #DavisCupMadridFinals #byRakuten pic.twitter.com/Lp4QQfHvRW
— Davis Cup by Rakuten Madrid Finals (@DavisCupFinals) 24 noiembrie 2019
Frank Dancevic a ales să se bazeze pe doar doi dintre cei trei jucători convocați pentru Turneul Final al Cupei Davis. Canada a câștigat toate cele patru confruntări de la Madrid (cu Italia, SUA, Australia și Rusia) cu scorul general de 2-1.
Shapovalov și Pospisil au jucat numărul maxim posibil de partide până în finală. Dacă Shapovalov este recomandat de poziția în clasament pentru un loc de titular la simplu, utilizarea lui Pospisil, locul 150 ATP, în dauna lui Felix Auger-Alliasime, locul 21 ATP, este o surpriză.
Pospisil intra pe scena mare a tenisului în 2013, chiar dacă a ratat startul de an din cauza mononucleozei. În a doua jumătate a sezonului, Pospisil a profitat de wildcard-ul primit la Masters-ul Canadei, ajungând până în semifinale. Vasek a îmbinat cu succes cele două probe – simplu și dublu, câștigând Wimbledon-ul în 2014 alături de Jack Sock și reușind un prim sfert de finală în Slam-uri, un an mai târziu. Canadianul nu a reușit însă, pe mai departe, să arate constanță. Anul 2019 l-a început cu operație, din cauza unei hernii de disc, rămânând în afara competiției până la Wimbledon. În prezent, Vasek Pospisil ocupă locul 150 mondial.
Pospisil a fost însă un pariu câștigător pentru Canada, cu trei victorii în patru meciuri de simplu disputate și contribuție decisivă la punctul de la dublu pe tabloul eliminatoriu.
.@denis_shapo and @VasekPospisil soak up victory…#RUSCAN #DavisCupMadridFinals #byRakuten pic.twitter.com/QW74fH3f5P — Davis Cup by Rakuten Madrid Finals (@DavisCupFinals) 23 noiembrie 2019
.@denis_shapo and @VasekPospisil soak up victory…#RUSCAN #DavisCupMadridFinals #byRakuten pic.twitter.com/QW74fH3f5P
— Davis Cup by Rakuten Madrid Finals (@DavisCupFinals) 23 noiembrie 2019
A fost foarte strâns. Cred că am făcut un meci fantastic. Feli a servit incredibil și cred că în momentele importante a făcut totul bine. Suntem extrem, extrem de fericiți, este o seară de neuitat pentru noi.
“This competition is dramatic and with this new format even more. We are super, super happy, (it) has been an amazing and unforgettable evening for all of us” – @RafaelNadal #GBRESP #DavisCupMadridFinals #byRakuten pic.twitter.com/hFslvYx3Km — Davis Cup by Rakuten Madrid Finals (@DavisCupFinals) 23 noiembrie 2019
“This competition is dramatic and with this new format even more. We are super, super happy, (it) has been an amazing and unforgettable evening for all of us”
– @RafaelNadal #GBRESP #DavisCupMadridFinals #byRakuten pic.twitter.com/hFslvYx3Km
Nu am cuvinte. Este incredibil cât de departe am ajuns în această săptămână. Eu și Vasek am jucat la un alt nivel. A fost superb să obținem victoria așa, la dublu.
Spania și Canada s-au mai înfruntat de două ori în Cupa Davis, împărțindu-și victoriile. Ibericii s-au impus pe teren propriu, la Murcia, în 1991, cu 4-1. Canada a triumfat în 2013, la Vancouver, 3-2.
Roberto Bautista Agut și-a anunțat disponibilitatea de a reintra în finală, în ciuda dramei din familia sa. Cele mai noi informații furnizate de organizatori anunță un duel între Felix Auger-Alliassime și Roberto Bautista Agut, urmat de meciul Rafael Nadal – Denis Shapovalov.
Rafael Nadal – Denis Shapovalov: 1-1. Canadianul a câștigat singurul meci direct pe hard (Canada, 2017). Rafael Nadal – Felix Auger-Alliassime: 1-0. Ibericul s-a impus în acest an, la Madrid, 6-3, 6-3. Rafael Nadal – Vasek Pospisil: 2-0
Roberto Bautista-Agut – Vasek Pospisil: 3-0. Ultimul meci direct s-a jucat în 2015. Roberto Bautista-Agut nu i-a înfruntat niciodată până acum pe Denis Shapovalov și Felix Auger-Alliassime.
Pablo Carreno Busta – Denis Shapovalov: 3-1. Ibericul a câștigat pe hard ultimele două dueluri din acest an, la Viena și Chengdu. Pablo Carreno Busta nu i-a înfruntat niciodată până acum pe Vasek Pospisil și Felix Auger-Alliassime.
Feliciano Lopez – Vasek Pospisil: 2-0. Ultimul meci direct s-a jucat în 2015. Feliciano Lopez – Felix Auger-Alliassime: 1-0. La Queen’s, în acest an, Lopez a revenit după pierderea primului set, la tiebreak. Feliciano Lopez nu l-a înfruntat niciodată pe Denis Shapovalov.
Argentina a întrerupt supremația Bătrânului Continent în 2016, învingând Croația, la Zagreb.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER