Constantin Budescu s-a retras de la națională în mandatul lui Cosmin Contra și se poate întoarce, după câteva zile, în cel al lui Mirel Rădoi. Alibec dă de înțeles că lui Budescu i-a trecut supărarea și că ar putea face echipă la prima reprezentativă.
Constantin Budescu și Denis Alibec au făcut din nou spectacol în campionat. Astra Giurgiu a învins cu 1-0 Gaz Metan și a ajuns la a șasea victorie consecutivă în Liga 1. Echipa lui Bogdan Andone a urcat pe locul doi, la egalitate de puncte cu liderul CFR Cluj. Alibec a marcat după o pasă spectaculoasă semnată de Budescu și se gândește la un nou titlu de campion, la fel ca în anul 2016.
„Și atunci am avut şase-şapte meciuri la rând cu victorie, de ce să nu visăm? Mai e mult însă până acolo, să vedem ce va fi”, a declarat atacantul gazdelor la finalul partidei.
Alibec îi transmite lui Rădoi că se poate baza pe el. Și este gata să vină de mână cu Budescu la națională, să facă spectacol și acolo. Budescu s-a supărat că nu a fost deloc folosit în dubla cu Suedia și Spania. „A fost o bătaie de joc”, a răbufnit mijlocașul Astrei.
„Noi încercăm să ne ajutăm echipa, sperăm să continuăm să marcăm. Să vedem dacă mă ia şi pe mine, nu ai de unde şti”, a mai spus atacantul în vârstă de 28 de ani, care a jucat doar 17 minute în „dubla” României cu Suedia şi Spania, din finalul preliminariilor Euro 2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER