România a făcut un meci foarte slab cu Kazakhstan, 22-20, astfel că semnele de întrebare în privința jocului, lotului, potențialului la Campionatul Mondial de la Kumamoto se întețesc. Inclusiv selecționerul Tomas Ryde a admis că s-a jucat prost cu adversara din lumea a treia.
„Meciul a devenit mult mai greu decât mă aşteptam, portarul a început să scoată mingi, dar sunt fericit că am câştigat meciul. Să ne concentrăm asupra partidei următoare”, a declarat Ryde. Selecționerul a spus că a menajat-o pe Neagu pentru întâlnirea cu Muntenegru de mâine, de la ora 8:00.
„Am menajat-o pe Cristina pentru meciul de mâine. Am încercat să iau decizii inteligente atunci când am alcătuit echipa. Am avut o mulţime de ocazii şi nu am reuşit să le concretizăm. Extremele au făcut şi lucruri bune. Nu am putut să blocăm aruncările de la şold ale adversarilor. Asta trebuie să rezolvăm pentru meciul de mâine”, a mai spus Ryde.
România a ratat nu mai puțin de 13 situații clare cu Kazakhstan, având în același timp 14 greșeli în atac. Cu 27 de mingi irosite cu seninătate, tricolorele au fost foarte jos ca nivel azi, aproape de Kazakhstan!
Tomas Ryde a vorbit și despre partida cu Muntenegru care urmează:
„Va fi un meci greu. Sunt multe jucătoare care se cunosc între ele, iar antrenorii Muntenegrului, la rândul lor cunosc bine jucătoarele noastre. Sper să putem aborda jocul într-o formă bună mâine. Muntenegru joacă după stilul celor de la Buducnost. Cristina Neagu cunoaște foarte bine acest stil, așa că ne cunoaștem bine unii pe ceilalți”.
În tabăra muntenegreană activează Klikovac și Grbic, jucătoare legitimate la CSM București. De asemenea, Mehmedovic și Radicevic au fost anul trecut în tabăra bucureșteană. Dar, și mai important, pe banca adversarilor va fi Adi Vasile, actualul antrenor principal de la CSM. El este secundul lui Per Johansson, care a fost cu CSM de două ori în Final Four, în 2017 și 2018.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER