Germania a înregistrat cel mai important rezultat al zilei a patra la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din Japonia. Într-un meci din Grupa B, echipa lui Henk Groener a învins Danemarca, scor 26-25, astfel că a luat o opțiune importantă pentru calificarea în Main Round.
Pivotul Julia Behnke de la Rostov Don a fost în zi mare, reușind să marcheze nu mai puțin de șapte goluri pentru Germania. Portarul Dinah Eckerle a avut la rândul ei o evoluție solidă, încheiată cu 35%. Germania este astfel în fruntea Grupei B – considerată „grupa morții” la startul competiției – cu maximum de puncte. Pe locul secund este Coreea de Sud (5 puncte), care la rândul ei a obținut un succes important, 33-27 cu Brazilia. Eun Hee Ryu a marcat alte 8 goluri, astfel că se menține în frunte în topul celor mai bune marcatoare, cu 29 de goluri. Scorul zilei a fost realizat de Franța, 46-7, rezultat în urma căruia a urcat pe locul 3 în Grupa B, cu 3 puncte. Același număr de puncte în are și Danemarca.
În Grupa A s-a consemnat cel mai neașteptat rezultat, Angola reușind să învingă Slovenia cu un incredibil 33-24. Slovencele câștigaseră în urmă cu trei zile în fața Olandei cu 32-26. Norvegia a învins Serbia în derby-ul zilei din Grupa A, cu 28-25, în timp ce Olanda a stabilit recordul în materie de goluri înscrise la această ediție, după jocul cu Cuba, 51-23.
Norvegia are 6 puncte, iar Serbia și Olanda câte 4 puncte. Angola și Slovenia mai speră la calificare, fiecare având câte 2 puncte.
În Grupa C: Muntenegru – Ungaria 25-24, România – Kazakhstan 22-20, Spania – Angola 29-20. Spania și Muntenegru au câte 6 puncte, România – 4 puncte, Ungaria – 2 puncte.
Suedia a spulberat-o pe Japonia în derby-ul zilei din Grupa B, scor 34-26. Rusia s-a impus la pas cu DR Congo 34-13, iar Argentina a obținut primele puncte, 34-28 cu China. Rusia și Suedia au câte 6 puncte, iar Japonia – 4 puncte.
Mâine se joacă în Grupele B și C.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER