Șeful Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, despre triumful în meciul cu Ungaria: ”Nu am cuvinte. Am tot respectul pentru fete”

Șeful Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, despre triumful în meciul cu Ungaria: ”Nu am cuvinte. Am tot respectul pentru fete”
  • Publicat:
  • Actualizat:

România s-a calificat în grupele principale la Campionatul Mondial de Handbal 2019 din Japonia, după victoria incredibilă din meciul cu Ungaria, 28 la 27. Româncele au condus o singură dată, chiar în ultima secundă, după o lovitură la 7 metri executată de Cristina Neagu.

România a tras tare în partida cu Ungaria, tricolorele fiind conduse și la 6 goluri. Totuși, Cristina Neagu a reușit să facă diferența.

Șeful Federației de Handbal, Alexandru Dedu, despre triumful României în meciul cu Ungaria: „România s-a autodepășit”

În urma partidei, Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, a spus că naționala și-a îndeplinit obiectivul și apreciază efortul depus de jucătoare.

”Am mai fost beneficiarii unor victorii de genul ăsta, dar am mai și pierdut. În condițiile date, România s-a autodepășit. Ne-am îndeplinit obiectivul să ieșim din grupe și să intrăm în Main Round. Tot timpul există o speranță, A fost greu, am început foarte prost. Nu am cuvinte. Am tot respectul pentru fete și pentru staff”, a spus Dedu.

În continuare, el a adăugat că României îi va fi foarte greu în partidele următoare:

”Va fi foarte greu să ne gândim la semifinale. Ești liber să visezi, dar va fi foarte greu. Pași mici. Trebuie să o luăm pas cu pas. Este o zi mare pentru handbalul românesc, e o performanță în condițiile date. Noi nu am putut să aducem patru jucătoare cu două zile înainte. Această calificare este absolut meritorie”, a mai adăugat Dedu, potribit Pro TV.

În grupele principale (Main Round), România va juca împotriva Rusiei (8 decembrie), Japoniei (10 decembrie) și Suediei (11 decembrie).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Restaurante şi brutării din Sectorul 5, închise temporar după nereguli grave
Restaurante şi brutării din Sectorul 5, închise temporar după nereguli grave
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Ploi, vijelii şi grindină în mai multe zone din ţară. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Ploi, vijelii şi grindină în mai multe zone din ţară. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Călin Georgescu a spus ADIO Pământului Strămoșesc. S-a terminat, a renunțat definitiv
Călin Georgescu a spus ADIO Pământului Strămoșesc. S-a terminat, a renunțat definitiv
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×