Chiar dacă Adrian Mutu (40 de ani) este acum foarte strict cu fotbaliștii pe care îi antrenează, impunându-le un stil de viață sănătos, el a avut, în timpul carierei de fotbalist, mai multe controverse.
În septembrie 2004, înaintea partidei România – Macedonia (scor 2-1), disputată la Craiova, Mutu a plecat alături de alți coechipieri într-un bar de streaptease din Bănie. În luna octombrie 2004, în timp ce juca la formația londoneză Chelsea, în urma unui test antidoping inpinat, Mutu a fost depistat pozitiv cu cocaină, fapt pentru care Chelsea i-a reziliat contractul, iar Federația Engleză de Fotbal l-a suspendat șapte luni. În timpul în care a fost suspendat, Mutu a urmat un tratament la clicnica fostului internațional englez Tony Adams.
În luna ianuarie, Mutu a semnat cu Juventus Torino, iar Chelsea a apelat atunci la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru a obține despăgubiri. Chelsea spunea la vremea respectivă că ”briliantul” ar fi prejudiciat echipa londoneză prin comportamentul său.
În anul 2006, naționala României s-a deplasat în Statele Unite ale Americii, iar Mutu l-a jignit pe secundul naționalei, Ștefan Iovan. În acele zile, presa scria că ”briliantul” a petrecut într-un bar peste ora admisă, fiind prins de staff-ul naționalei. Antrenorul naționalei de atunci era Victor Pițurcă, care a declarat că îl va suspenda, însă, în toamna anului 2006, el a revenit la echipă. Totuși, Mutu a fost suspendat din nou după ce i-a cerut lui Piți să vină cu o zi mai târziu la o reuniune a naționalei, motivând că vrea să se recupereze după botezul fiicei sale.
Peste 3 ani, în 2009, imediat după meciul Romnânia – Serbia, pierdut de națională cu 0 – 5, Mutu a plecat din hotelul în care era cazată echipa și s-a întâlnit cu impresarii Becali și a petrecut. Victoria din partida cu România a asigurat calificarea Serbiei la Campionatul Mondial din 2010, desfășurat în Africa de Sud.
În 2011, Pițurcă a anunțat, după amicalul cu San Marino, că Mutu și Tamaș nu vor mai fi convocați la națională pe timpul mandatului său. Fostul selecționer a motivat că cei doi nu au respectat programul fixat de selecționer în cantonamentul din Italia, dinaintea meciului cu San Marino. Aceasta a fost cea de-a treia excludere a lui Mutu de la națională.
Mutu a declarat, în cadrul unei emisiuni de la Digi, că acum este cu totul alt om și că i-a venit ”mintea la cap” la 40 de ani.
”Sunt cu totul alt antrenor față de acum un an și jumătate, când eram la Voluntari. Se îmbogățește vocabularul tehnic, te schimbi ca om, sunt mult mai responsabil, am target-uri pe care încerc să le ating”, a spus Mutu.
Vestea că ”briliantul” va fi noul antrenor al României a venit miercuri seară. El îi ia locul lui Mirel Rădoi, care a plecat să antreneze naționala mare, după demisia lui Cosmin Contra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER