Eduard George Rusu ar putea ajunge sub culorile clubului unde Diego Armando Maradona a făcut istorie în urmă cu peste 30 de ani: Napoli! Asta pentru că echipa italiană are probleme pe flancul drept.
Este vorba despre echipa de tineret a clubului napolitan, dar perspectivele unei ”evadări” într-un fotbal mult superior nu are cum să nu fie tentantă. Sursele ProSport au dezvăluit că micuțul fotbalist ar urma să se prezinte la începutul următorului an la probe, iar dacă totul va fi ok, va începe imediat pregătirile la gruparea de tradiție din Il Calcio.
Cine l-a urmărit și apoi l-a propus pe Rusu a avut în vedere, în primul rând, capacitatea de efort a juniorului, viteza de reacție și, nu în ultimul rând, apetitul pentru gol. Mijlocașul este golgheterul naționalei Under 16 a României, cu cinci reușite.
https://www.facebook.com/699382352/videos/10156310028252353/?t=21
”Un copil cu reale calități. L-am urmărit la toate acțiunile și dovadă că nu m-am înșelat este faptul că acum a ajuns golgheterul grupei 2004. Totul depinde doar de el și de modul în care se va pregăti în continuare”, l-a caracterizat pe fotbalist Ion Geolgău, șeful Departamentului de Scouting al FRF.
Traseul lui Eduard George Rusu a fost unul fulminant. Plecat de la Dinamo, unde a făcut furori, fotbalistul s-a repliat la Academia Atletico Madrid și, la scurt timp, s-a transferat la Prosport Academy, acolo unde s-a remarcat prin viteză, insistență și…goluri. Implicit, a venit și vestea cea mare, convocarea la naționala Under 16. Anul acesta a fost unul de-a dreptul spectaculos pentru mijlocașul ”fără plămâni”. Nu mai puțin de cinci goluri a reușit Eduard Rusu, în meciurile de pregătire pe care naționala condusă de Daniel Mogoșanu le-a disputat în partea a doua a acestui an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER