Bogdan Vintilă se gândește la doar un singur lucru înaintea partidei cu Viitorul. Antrenorul FCSB își dorește să ajungâ cât mai repede în fruntea Ligii 1. ”Roș-albaștrii” se află pe locul 5 în clasament, la șapte puncte de liderul Astra Giurgiu.
„Suntem într-un marș către locul 1. Trebuie să trecem și prin acest joc, pe care-l vom câștiga. Sper să avem același parcurs bun ca până acum. (Țelul este locul 1) Da, este o clasare pe primul loc. Este obiectivul meu și al clubului”, a declarat antrenorul FCSB-ului, potrivit Digisport.
Bogdan Vintilă a reușit o serie impresionantă de opt victorii în deplasare, înaintea partidei cu Viitorul, care se va desfășura pe stadionul din Ovidiu, duminică, de la ora 20:30.
„E meritul jucătorilor, pentru că reușesc să se capaciteze. Până la urmă e doar meritul lor, că ei joacă. Suntem în fața unui joc important, cu o echipă foarte bună, foarte bine organizată și cu un antrenor foarte bun”, a mai spus Vintilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER