Dinamo a pierdut partida disputată contra celor de la Sepsi (scor final 2-1). Florin Prunea, managerul general al „câinilor”, consideră că Dinamo a fost dezavantajată de arbitrii, în turul de campionat. Acesta spune că s-au făcut 20 de greșeli flagrante împotriva echipei din Ștefan cel Mare.
Florin Prunea (51 de ani) susține că Dinamo este victima arbitrilor din România. Acesta spune că diferența dintre echipe nu se face pe teren, astfel că împotriva lui Dinamo s-ar fi făcut 20 de greșeli flagrante, în turul campionatului. Fostul portar al naționalei este nemulțumit și de faptul că acesta nu poate să își spună părerea liber, deoarece este chemat la Comisia de Disciplină.
„Din păcate nu a depins numai de noi. Am tras un semnal de alarmă de foarte mult timp pentru că împotriva lui Dinamo s-au făcut foarte multe greșeli. Nu pot să spun tot ce aș vrea pentru că sunt sub lupa comisiei de disciplină și încerc să mă abțin. Dar nu este în regulă ce se întâmplă pentru că este o competiție care este viciată. Diferența nu se face pe teren. Nu am nimic cu acest arbitru, este tânăr, probabil că va ajunge mare. Dar o singură decizie a fost împotriva lui Dinamo de 5 ori. Ne-a scos mingea din poartă, nu s-a dictat penalty, nu s-a dictat eliminare, s-a dat galben lui Nistor și apoi eliminarea lui Nistor care a fost una la fel de ușoară. Haideți să vedem cam cum se joacă, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar prea se leagă lucrurile. Dinamo a avut în acest tur de campionat 20 de greșeli flagrante împotrivă! Singura decizie pentru a fost la meciul cu Botoșani. Aceste lucruri se văd cu ochiul liber, sunt lucruri flagrante. O echipă care vrea să ajungă în play-off nu beneficiază de aceleași șanse ca celelalte echipe. Eu nu pot să fac asemenea afirmații pentru că ar trebui să vin și cu probe, și sunt imediat la curtea de disciplină și amendă minima e de 20.000 de lei. Sunt lucruri evidente și nu sunt întamplatoare.”, a declarat Florin Prunea pentru Pro X.
„Din păcate nu a depins numai de noi. Am tras un semnal de alarmă de foarte mult timp pentru că împotriva lui Dinamo s-au făcut foarte multe greșeli. Nu pot să spun tot ce aș vrea pentru că sunt sub lupa comisiei de disciplină și încerc să mă abțin. Dar nu este în regulă ce se întâmplă pentru că este o competiție care este viciată. Diferența nu se face pe teren. Nu am nimic cu acest arbitru, este tânăr, probabil că va ajunge mare. Dar o singură decizie a fost împotriva lui Dinamo de 5 ori. Ne-a scos mingea din poartă, nu s-a dictat penalty, nu s-a dictat eliminare, s-a dat galben lui Nistor și apoi eliminarea lui Nistor care a fost una la fel de ușoară.
Haideți să vedem cam cum se joacă, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar prea se leagă lucrurile. Dinamo a avut în acest tur de campionat 20 de greșeli flagrante împotrivă! Singura decizie pentru a fost la meciul cu Botoșani. Aceste lucruri se văd cu ochiul liber, sunt lucruri flagrante. O echipă care vrea să ajungă în play-off nu beneficiază de aceleași șanse ca celelalte echipe. Eu nu pot să fac asemenea afirmații pentru că ar trebui să vin și cu probe, și sunt imediat la curtea de disciplină și amendă minima e de 20.000 de lei. Sunt lucruri evidente și nu sunt întamplatoare.”, a declarat Florin Prunea pentru Pro X.
În acest moment, Dinamo se afla pe locul 8, în campionatul României, la cinci puncte distanță de primul loc care duce în play-off. Următoarea partidă a „câinilor” se va desfășura joi, de la ora 20:00, contra celor de la FC Botoșani. Meciul poate fi urmărit în format Live text pe Prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER