CFR Cluj – Astra 2-0. Clujenii revin pe prima poziție învingând-o clar pe Astra Giurgiu. Cu zece minute înainte de final Budescu a fost eliminat, după proteste la adresa arbitrului, respectiv un fault stupid asupra lui Culio, sărbătoritul meciului. A fost ultimul meci al lui Culio, mijlocașul va reveni în Argentina pentru a fi alături de familie.
Minutul 84′: GOOOL CFR Cluj! Culio centrează din banda dreaptă, iar portarul Georgi Kitanov scapă mingea în proprie poartă!
Minutul 83′: Budescu este eliminat! După doua cartonașe galbene încasate în două minute! Nervii au cedat.
Minutul 71′: Șut al lui Simion, Arlauskis este solicitat și respinge în corner!
Minutul 66′: Ljuban Crepulja respinge în corner, salvator, după o acțiune a lui Rondon.
Minutul 64′: Ratarea campionatului! Costache primește mingea în careu și trimite pe lângă poartă, din doi metri, singur cu portarul. Dan Petrescu este un car de nervi!
Minutul 63′: Noul intrat la Astra, Julien Begue, încasează un galben.
Minutul 61′: Schimbare la CFR Cluj! Mihai Răduț îi lasă locul lui Julien Begue.
Minutul 23′: GOOOL CFR CLUJ! Andrei Burcă deschide scorul după o acțiunea în banda stângă. Burcă primește mingea în careu și șutează în dreapta careului după o eroare defensivă a giurgiuvenilor.
Minutul 1′: A început partida!
Echipele de start
CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Itu, Hoban, Culio – Păun, Rondon, V. Costache; Antrenor: Dan Petrescu;
Astra Girurgiu: Lazar – Graovac, Tamaş, Dima – G. Enache, V. Gheorghe, Crepulja, Simion, Radunovic – Răduţ, Budescu ; Antrenor: Bogdan Andone;
Arbitri: Istvan Kovacs, A1: Vasile Marinescu, A2: Valentin Avram;
CFR Cluj se află pe locul 2, la două puncte în spatele liderului Astra Giurgiu. Echipa lui Dan Petrescu are o singură victorie în ultimele trei partide disputate în Liga 1, „Bursucul” acuzând oboseala acumulată de jucători în partidele din Europa League. Pentru Emmanuel Culio, meciul din seara aceasta va fi ultimul în tricoul CFR-ului, mijlocașul argentinian urmând să plece de la echipa clujeană după această partidă.
Astra Giurgiu trece printr-o perioadă fabuloasă, echipa antrenată de Bogdan Andone a câștigat ultimele opt partide disputate în Liga 1, astfel că echipa giurgiuveană se află pe primul loc în campionatul României. Odată cu refacerea duo-ului Alibec – Budescu la Astra Giurgiu, echipa patronată de Ioan Nicolae a căpătat o nouă față ofensivă. Cei doi fotbaliști au strâns, împreună, 13 goluri, în acest sezon de Liga 1. Meciul tur dintre cele două echipe s-a terminat 3-2 pentru Astra Giurgiu.
„Eu cred că la Astra secretul e că antrenorul clar a făcut ceva bine, dacă 8 meciuri la rând le-a câştigat nu poate să fie numai jucătorii, norocul. E clar că e un antrenor foarte bun, care nu prea a mai fost în Liga I, doar la Steaua o perioadă, la FCSB. Au făcut o treabă extraordinară şi nu cred că e vorba de grătare, poate au făcut o dată sau de două ori. Nu poţi să stai la grătare şi să joci fotbal. O dată sau de două ori e normal, pentru că şi noi am făcut când am câştigat şi a fost bine”, a declarat Dan Petrescu la conferinţa de presă dinaintea partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER