Materialele apărute marți în presa centrală i-au determinat pe edilii Târgoviștei să organizeze o conferință de presă o zi mai târziu, miercuri la prânz, chiar pe locul unde se toarna fundația viitoarei tribune I a stadionului ”Eugen Popescu”. Deși situația este una complicată – așa cum ProSport a scris ieri – autoritățile asigură că arena va fi gata peste jumătate de an, în 2020.
„Lucrările continuă, după cum puteţi vedea. Suntem în faza de finalizare a ceea ce înseamnă fundaţia la tribuna nouă, tribuna care se construieşte de la zero. Sunt executate, de asemenea, primele elemente de fundaţie şi la clădirea administrativă. Îi asigur pe toţi iubitorii de sport din municipiul Târgovişte şi din judeţul Dâmboviţa că depunem toate eforturile pentru a realiza acest proiect. Va fi un stadion construit în timp record în România”, a transmis primarul Cristian Stan.
Acesta a vorbit și despre motivul rezilierii contractului cu proiectantul pentru lucrările de reabilitare și modernizare ale arenei, societatea Dac Project Des SRL.
”Rezilierea contractului cu proiectantul a fost şi consecinţa faptului că, de aproximativ o lună de zile, îi solicităm să ne dea detaliile tehnice de execuţie pentru această suprastructură şi nu ni le dă. Noi nu putem aştepta la nesfârşit un punct de vedere din partea proiectantului, astfel încât să ne trezim în primăvara anului viitor că nu suntem în măsură să respectăm termenul pe care ni l-am asumat”, a spus Cristian Stan.
Mai mult, edilul-șef aflat în funcție din 2015 a promis ca lucrările la tribuna rămasă încă în picioare vor începe în ianuarie sau cel târziu februarie și că nu se pune problema demolării integrale, soluție propusă de experți.
De notat că la momentul conferinței, pe șantier se aflau câțiva muncitori, care își făceau de lucru chiar în spatele aleșilor locali.
Rămâne de văzut acum dacă și cine se va înscrie în cursa pentru completarea proiectului. Societatea desemnata câștigătoare a contractului va avea la dispoziție 30 de zile să elaboreze proiectul tehnic, iar durata lucrărilor va putea depăși, conform caietului de sarcini, 6 luni, cu prelungire printr-un act adițional.
Punând la socoteală și formalitățile dintre aceste etape, dar și cele legate de recepția lucrărilor și omologările de care se ocupă LPF și FRF, termenul avansat pentru finalizarea lucrărilor, respectiv iunie 2020, pare desprins dintr-un scenariu super optimist.
Nou-promovata în Liga 1 Chindia Târgoviște își desfășoară, din vară, meciurile de pe teren propriu la Ploiești, pe stadionul ”Ilie Oană”.
Probleme la Târgoviște cu noul stadion! Primăria a reziliat contractul cu proiectantul. Ce se va întâmpla cu tribuna a II-a și când ar putea fi gata noua arenă a Chindiei
Foto: Politica Broaștei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER