Dan Petrescu a câștigat titlul în Liga 1 în ediția trecută alături de CFR, iar acum trupa din Gruia e pe primul loc în clasament și e calificată în primăvara Europa League. Numele său a fost pe o listă a posibililor înlocuitori ai lui Cosmin Contra, cel care a ratat calificarea directă la EURO 2020 și a părăsit banca tehnică a ”tricolorilor”, dar a fost ales Mirel Rădoi, ex-selecționerul naționalei U21.
„Dan Petrescu conduce o multinaţională, dar are puţini jucători care să joace pentru România. Este o echipă aleasă de el, formată de el, educată de el. La naţionala României e cu totul altceva. Vin jucători din cu totul alte zone, poate nu-i convine modul în care joacă, nu sunt potriviţi sistemului în care joacă Dan, sunt mai multe detalii de luat în considerare, chiar dacă Dan este numărul 1 ca antrenor în România”, a spus Mihai Stoichiţă, directorul Comisiei Tehnice a FRF, la Digi Sport.
„Eu n-am fost întrebat. Dacă eram contactat poate acum eram acolo. Era o perioadă bună în cariera mea și cred că era momentul fiindcă am refuzat deja de două ori, a treia oară nu se mai poate…Ei au ales și au făcut-o bine… mi se pare normal să vorbească doar cu un antrenor, nu cu zece și să îi amăgească”, spunea recent Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER