Florin Tănase pleacă de la FCSB chiar din această iarnă. Căpitanul FCSB are oferte de la echipe din Statele Unite ale Americii și din Turcia. Gigi Becali e de acord să-i dea drumul pentru șapte milioane de euro.
Florin Tănase este căpitanul FCSB, dar și un adevărat „jolly- joker”. În acest sezon a jucat pe 3 posturi: mijlocaș central, „număr 10”, în spatele vârfului, dar și atacant central. Este unul dintre cei mai constanți fotbaliști din lotul roș-albaștrilor. În ultimele două campionate a înscris câte 10 goluri, iar în cel actual are 4 în 19 partide.
În ultimele 4 confruntări din campionat a fost titular, iar echipa lui Bogdan Vintilă a reușit tot atâtea victorii și a urcat pe podium. Reprezentanții firmei care îl impresariază sunt convinși că acesta este momentul prielnic pentru un transfer în străinătate.
„Florin Tănase are oferte din America și Turcia. O să vedem chiar din iarna asta. Cu Tănase nu este așa complicat. La 7 sau la 8 milioane de euro te înțelegi cu Gigi Becali. Tănase are 25 de ani și ar fi momentul să plece”, a declarat Ioan Becali la Digi Sport.
Dacă se transferă pe 7 milioane de euro, Tănase poate ajunge în topul celor mai bune tranzacții de jucători reușite de echipa lui Gigi Becali. În acest moment acest clasament arată în felul următor.
Nicolae Stanciu 9.100.000 de euro Vlad Chiricheș 7.300.000 de euro Florin Gardoș 6.600.000 de euro
Gigi Becali a spus la un moment dat că este gata să-și transfere căpitanul pentru 5 milioane de euro. Dacă îl vinde cu 7 milioane, ar însemna că a câștigat 5,5 milioane de euro, doar la această tranzacție, pentru că transferul lui Tănase de la Viitorul a costat 1, 5 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER